Tocmai am vorbit cu o nouă coordonatoare a mea, iar la final i-am spus *happy v day*, foarte casual. Why? Mă bate.
Dar după ce am închis telefonul, am putut resimți presiunea, o presiune puternică care îmi strigă să îmi arăt afecțiune în seara aceasta. Simt presiunea de a mă iubi pe mine mai mult decât o fac în mod normal doar pentru că nu sunt într-o relație. E stupid și amuzant. Câteodată avem atât de multe sentimente încolăcite care par fără sens și fără un de ce în spate, dar dacă aruncăm un strop de rațiune peste ele, dacă le privim doar puțin altfel, vedem imaginea clară.
Nu cred că țin minte prima oară când mi-a păsat că e Ziua Îndrăgostiților. Cred că a fost în generală, totuși. Recunosc senzația care se așeza peste întreaga școală cu ocazia fiecărei sărbători și aceasta nu a scăpat nepedepsită de competența creată din nou pentru cel mai bun ceva de care nu își va aminti nimeni peste câțiva ani.
Totuși, pot reproduce părți din aceste zile începând din liceu.
Clasa a 9a
Cred că totul se întâmpla într-o zi de joi sau așa am rămas cu senzația. Nu, voi căuta în calendar. Se simțea a joi sau poate marți. Oricum tot ce pot să văd sunt eu întinsă pe patul meu foarte comod din primul apartament în care am locuit singură. Șin minte că îmi comansadem pizza din locul din care mereu comandam, dar am adormit. Eram puțin speriată după că va fi nevoie să plătesc această comandă la următoarea. Îmi păsa de lucrurile acestea atunci. Nu pot vedea altceva, dar nici nu cred că trebuie.
Clasa a 10a
Totul a început de la un trandafir. Un trafir care părea cam ieftin primit în prima pauză de la iubitul meu de pe vremea respectivă. Știu clar că îl rugasem pe el să îl țină până la finalul zilei pentru că nu cred că aveam loc unde să îl țin în bancă. Nu știu dacă aceasta a fost adevăratul motiv. Poate nu îmi doream să fiu văzută cu acest trandafir, deși întreg liceul ne era martor al acestei relații începute din greșeală. Nu știu dacă eram comentariile colegilor de care mă temeam, dar nici nu cred că mai contează. Pe atunci, dacă îmi amintesc bine încă nu aveam clasa noastră și de aceea ne mutam în fiecare pauză într-o altă sală. Amintindu-mmi asta, văd clar că acesta a fost motivul, dar prietenul meu nu văzuse asta. Se enervase după ce îi înapoiasem trandafirul și colegii lui mi-au spus ca apoi el să îmi confirme că l-a rupt și l-a aruncat la coșul de gunoi. Un adevărat romantic mi-am ales. Era nesigur și avea un ego mare. Se enervase mai mult de ceea ce credeau ceilalți colegi despre ei, despre cum el era într-o lumină proastă, sau cel puțin așa vreau să îmi amintesc lucrurile.
În ziua respectivă m-am despărțit de el spunându-i că îl iubesc, dar nu mai sunt îndrăgostită de el. Și doamne că bine am făcut să fug de egoul lui mult prea mare care mereu ajungea în discuțiile noastre. A fost despărțirea finală pentru că noi, ca fiecare începător în iubire am avut mai multe împăcarări și despărțiri.
Și astăzi știu că a fost a treia bancă din parcul nostru și acum știu unde a fost ultimul sărut și cum în drum spre casă, chiar la stația de tramvai a mai cumpărat un trandafir pe care mi l-a dăruit de rămas bun.
Clasa a 11a
Oh, a fost o aventură. Știu că primisem flori de la actual meu iubit de pe atunci, un buchet frumos. Știu că am mers la el acasă în ziua respectivă, dar nu mai știu dacă ne despărțisem chiar atunci sau ușor mai târziu. Când ne despărțisem țin minte că am plecat vârtej din apartamentul lui și nu m-am uitat înapoi. Dar nu îmi amintesc cu exactitate ce s-a întâmplat în 14. Știu că și colega mea de bancă, pe atunci actuală vecină și fostă colegă de apartament primisem și ea flori de la prietenul ei parcă în același timp, regăsindu-ne amândouă la poartă.
Dar ce știu cu exactate de atunci, nu este legat de ziua această cât de cearta și golul care s-a petrecut cu câteva zile mai devreme. Îl întrebasem pe primul tip pe care îl iubeam, care nu era primul meu prieten și nici actualul din acel moment ce aș putea să îi iau cadou tipului care mă strângea în brațe începând din ianuarie. Atunci am avut ultima discuție. Se înfuriase pentru că se simțea rănit și din acele secunde după depunerea liniștii nimic nu a mai fost la fel.
Restul anilor până acum
E o ceață mare. Nu cred că mi-a păsat prea mult de această zi ssau nu cred că lucrurile erau memorabile. În 2016 nu pot să văd ce am făcut. Același lucru îl pot spune și despre 2017. Cred că eram acasă, în comuna natală în 2017 și în 2016 eram în oraș. 2018, hmm…nu îmi amintesc.
Iar astăzi. Sunt în a treia zi de menstruație. Am urmărit până am adormit FBI. Plănuiesc să mănânc multe căpșuni învelite în nutella vegană și să fac o baie lungă. Mă gândesc obsesiv la haine, în special la un halat negru, câteva inele și un colier, pe care sunt convinsă că le voi achiziționa mâine.
Trebuia să îmi plătesc chiria, dar nu am făcut-o pentru că am dormit prea mult. Am început o conversație despre un nou post de muncă, deș i nu prea sunt capabilă să duc restul lucrurilor la un final în cele prezente. Am unghiile puțin roz, deși le doream mov când am mers să le fac. Și cred că asta e tot.
Trebuie să plănuiesc câteva ședințe foto, să termin un raport și cu siguranță să îmi spăl părul. Oh, și mai trebuie să cumpăr câteva cosmetice. Asta e tot.
Singurul lucru pe care îl făceam dacă nu îmi dormeam o mare parte din zi, era să merg la cumpărături. Nu există nimeni important în viața mea acum și nu a mai existat de ceva timp și for sure Tinder-ul nu ajută. Sunt în continuare o clasică în ceea ce privește dragostea și am văzut prea multe seriale cu criminali, fbi, cia, swat pentru a fi okay în a mă întâlni cu necunoscuți în mijlocul nopții.Dar încerc oricum. Nu am ce pierde.( poate viața, dar asta e o altă discuție)
Prefer să îmi arât iubire și grijă în fiecare zi, nu doar astăzi, așa că las presiunea să se evapore și inspir și expir.
Gânduri neclare 