un crush peste care nu am trecut niciodată

Au trecut prea mulți ani de când ne-am întâlnit. Pare că au trecut și mai mulți din momentul în care nu ne-am mai vorbit. Curând voi face 21 de ani, tu ai deja 22, anii au trecut ușor peste cine suntem. Deși imaginea fosților, imaginea partenerilor de sex pe care i-au avut se șterge ușor precum au făcut-o amintirile din copilărie și generală, fața ta încă e întipărită în mintea mea.

Ești fratele primei mele prietene din liceu. Povestea deja sună clișeică, dar tu niciodată nu ai fost așa. Am început să îți trimit mesaje care mi-ar face să strâng din dinți și să întorc privirea, să fiu în full cringe, cum spun tinerii astăzi. Era vara dintre clasa a 9a și a 10a, perioada tipică pentru greșeli și romanțe.

De acolo, nu știu cum au început să curgă lucrurile. Stăteai în ultima bancă lângă geam, eu stăteam pe rândul din mijloc în prima. Pauzele mele erau mereu lângă tine și grupul nostru mic de prieteni. În orele în care colegii noștri lipseau sau nu ne păreau așa importante, eram împreună, cel mai des, în față, în banca mea.

Nu cred că ne-am văzut cu adevărat unul pe altul ca posibili ceva mai mult decât eram. Clasa a 9a pentru mine a fost plină de doi băieți și sentimentele pentru ei și atunci nici nu prea ne vorbeam. În a 10a eram prinsă într-o relație de care făceai mișto constant, mă tachinai, dar mie îmi cam plăcea. Tot atunci m-ai văzut trecând prin prima despărțire reală și m-ai văzut îndrăgostindu-mă incontrolabil de acel tip pe care așa mult îl detestai. Și acum pot simți cum a durut că i-ai spus ei, nu mie că sunt enervantă vorbind despre despărțirea mea.

În clasa a 11a am fost doar noi. Eu încă în sentimente prea adânci pentru altcineva, dar mereu cu ochii pe tine. Țin minte și acum prima noastră întâlnire. Nu a fost o întâlnire, nu am catalogat-o așa. A fost doar o ieșirea la cafea. Nu îmi mai amintesc mare lucru din cele discutate, dar știu că plecasem de acasă fără sutien într-o zi de sâmbătă și am mers în cafeneaua aceea elegentă din centrul orașul în care mergeam doar la întâlnirile importante.

Ai fost lângă mine ore în șir la telefon. Obișnuiam să ne petrecem nopțile unul cu altul chiar dacă ne despărțeau kilometri. Făceai să fie mai ușor să vreau să merg la liceu. După liceu, mereu vorbeam, telefon, mesaje, messenger.

Puteam vorbi despre orice, oricând, dar era ceva mai mult de atât. Era privirea ta pe care încă o pot privi dacă închid ochii, erau îmbrățisările noastre care îmi aduceam atât de mult confort. Tensiunea sexuală exista, nu știu dacă și din partea ta, dar o simțeam.

Mereu încercai să vorbești cu mine când nu eram de găsit, când dispăream în mine. Mereu mă verificai, să știi că sunt bine, după ce am plecat. Și aproape mereu când reluam legătură, ascultai iar câte ceva din drama primei mele iubiri.

Acum nu mai vorbim. Am uitat când am făcut-o ultima oară și câteodată îmi doresc să o facem iar, doar pentru a scoate iar la suprafață amintirile pe care tind să le uit cu tine.

Nu mai vorbim, dar îmi urmărești poveștile de pe Instagram. Sper că ești bine. Poate într-o zi ne vom întâlni iar.

Te îmbrățișez.

Îmi place să romantizez, dar nu cred că noi vreodată ne-am plăcut. Nici măcar nu știu dacă am fost cu adevărat prieteni, dacă a existat încredere. Nu am fost nimic, poate și cu siguranță, nu vom fi nimic în viitor. Dar uneori e bine să arunci puțină iubire peste amintiri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s