O serie de momente care-mi îngroapă inima

Sunt lucruri mărunte în viața mea de zi cu zi care-mi îngroapă inima în tristețe, dezamăgire, rușine sau melancolie.

***

Trezitul singură. Deschid ochii și simt liniștea mea. Majoritatea timpului îmi iau energie din clipele care zboară spre răsărit, dar de prea multe ori simt dor, dor de casă, dor de părinți și dor ca cineva să mă trezească sau să fie cineva cu mine în timp ce totul se derulează pe repede înainte.

***

De fiecare dată când beau ceai și am pâine cu unt îmi amintesc de momentele dimineții pe care le petreceam cu mama în clasa a doua. Fiecare dimineață până la începerea liceului a fost petrecută cu ea, dar aceste momente, ceai și unt pe pâine îmi amintesc de o perioadă extrem de dificilă pentru ea deoarece avea piciorul rupt. Dorul și vinovăția se împletesc și simt cum inima se rupe ușor, dar în același timp se încarcă de dulcele amintirii.

***

Începe programul școlar. Tinerii cu ghiozdanele mult mai ușoare decât le-am avut eu vreodată se îndreaptă spre locul în care vor sta 6 ore. Sentimentele sunt prea complicate aici, dar ce este vizbil este că îmi e dor să mă numesc adolescentă.

***

Balconul casei din fața blocului meu mă întoarce mereu într-o stare de meditație și îmi amintește de Spania, de struguri albi, poeți, scris, pace interioară.

***

De fiecare dată când sunt în Spania și trec în orașul în care obișnuiam să locuiesc, chiar pe lângă blocul în care mi-am vindecat sufletul, ceva în mine tresare. Se spune că nu e bine să te întorci la foști, dar ce regulă se aplică pentru locuințe? V. încă lucrează la cafeneaua care îmi era mereu în vizor. Parcul încă resimte urma. Totul e la fel, deși viața continuă să treacă și să înflorească și să se spargă iar în bucăți, orașul acela continuă să existe într-o liniște desprinsă de povești pe care nu mi le spunea nimeni în copilărie.

***

Stau întinsă pe spate pe patul meu. Coloana se lipește de pătura pe care am purtat-o o veșnicie din loc în loc. Îmi odihnesc mâinile pe abdomenul pe care o viață întreagă am încercat să-l lucrez…și atunci îl resimt pe el. Mintea mă reîntoarce în noaptea de septembrie și de felul în care îi simțeam pielea și oasele, cum a decurs totul. Derulez același film în mintea mea din nou și din nou, mereu încercând să găsesc o ieșire. Niciodată nu o fac.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s