nu știu să mai respir după moartea ei

nu știu cum să scriu despre moarte, nu știu cum să scriu despre moartea ei.

nu pot să respir. nu știu cum s-a ajuns aici, nu știu ce ar trebui să fac mai departe. nu știu cum să ies din norul ăsta mult prea mare care mă înghite. e greu. e prea mult fum în plămânii mei înecați în lacrimi și nu pot să respir.

încă sunt în negare. au trecut 3 luni și încă sunt în negare. nu trebuia să se termine așa. nu trebuia să se întâmple asta. nici măcar nu știu pentru ce îmi pare rău mai tare, pentru durerea mea, pentru durerea mamei, pentru faptul că nu am fost la înmormântare din rușine pentru trecutul meu și greșelile mele și am lăsat-o pe mama acolo în mijlocul familiei ei fără mine.

nu știu cum să respir. fiecare moment în care uit, mă simt vinovată, fiecare moment în care simt, mă simt vinovată.

nu știu cum ar trebui să continue totul din momentul respectiv, pare că viața e într-o pauză care mă imobilizează pentru mine, deși timpul continuă să curgă. și eu sunt aici și încerc să alerg după un strop de aer, dar nu îl prind.

nu știu cum să respir în vinovăția și tristețea și zecile de sentimente prinse în tot ce însemna ea pentru mine.

doare.

doare așa de tare încât nu mai știu să respir. doar plâng.

Reclame