te iubesc orice s-ar întâmpla

și m-ai pierdut

m-ai pierdut precum un fir de praf printr-o perdea,

m-ai pierdut printre buzele tale ușor crăpate de traume,

m-ai pierdut prea repede

prea adânc

prea ușor

pentru că nicicând nu ai luptat

ai uitat să lupți

m-ai neglijat

m-ai lăsat să plec

de ce m-ai lăsat să plec?

trebuie să încerci

trebuia să înveți

trebuia să îți pese

dar tu ai plecat

după ce m-ai lăsat să plec în lumea asta mare

și m-ai pierdut

precum copii pierd firele de nisip printre degetele mici

credeam că mă iubești

poate m-ai iubit

dar la final m-ai pierdut

pentru că nici măcar nu m-ai vrut.

nu trebuia să fiu aici, nu trebuia să te găsesc pe tine

sau poate,

poate nu trebuia ssă plec.

încă tânjesc după a ta îmbrățișare, după o simplă iubire într-o lume complicată.

nu trebuia să mă pierzi.

despre nu știu cine

și era frig. și ningea. și era un ger tare. și parcă simțeam iarna pentru întâietate și adevărul e că o făceam, pentru această parte a anului.

eram capabilă să spun unei lumi întregi cât de mult dispalc iarna, cum nu se potrivește cu productivitatea, drumurile lungi, programul meu, dar omisem ceva. omisem ingredientul care mi s-a amestecat ușor în viață și a făcut-o mult mai frumoasă și anume iubirea nemărginită pentru el. asta mă făcea să vreau să aleg în gerul acela îngrozitor cu el, să mă bucur de iarnă, de zăpadă, de înauntru, de exterior cu el.

mi-as fi plăcut să ii pot spune. să îi pot povesti felul în care el îmi făcuse iar viața puțin mai dulce, cum sunt atât de îndrăgostită de vocea lui și ochii lui și inteligența lui și mintea lui și felul în care privește lumea și cum mă face să mă simt și mintea lui și că mă simt așa atrasă de el, dar stai că am vrut să spun altceva. am fost distrasă de imaginea lui care îmi trezește un zâmbet tâmp pe față. chiar îl plac…poate prea mult.

și parcă alături de el nicio iarnă nu e așa de urâtă.


un ceva despre un cineva de care nu îmi mai aduc aminte scris într-o nu știu ce zi…dar într-un final mi-am amintit cine a fost singura persoană care mi-a îndulcit frigul.

am poftă să trăiesc.

Nici nu contează cum am ajuns din nou aici, pe blogul acesta uitat de lume. Dar sunt aici, din nou.

Rutina, fricile, scenariile imposibile şi toate celelalte lucruri m-au transformat în altcineva, m-au transformat într-o persoană cu ambiţii mai puţine, într-o persoană mai mică decât îi era potențialul.

Dar apoi de undeva, parcă din senin schimbarea s-a produs. A venit încet parcă pe nesimțite și acum sunt la celălalt capăt al spectrului. Am aterizat buimată, ușor pierdută, am ajuns sub forma unui copil cu prea multe nevoi într-o câmpie infinită de iubire.

Sunt așa cum nu știam că poți fi. Sunt în siguranță, sunt împlinită, sunt bine…dar un gând încă mă răscolește din somn uneori: nu trăiești suficient.

Și vezi tu, mă lămuresc mereu cu rațiunea. Nu este vorba despre a trăi fiecare zi în adrenalină, nu e vorba despre un lucru spectaculos în fiecare zi, e despre discrepanța cât un canion între cum trăiesc eu și ce este considerat trăitul cu adevărat, sau fărâmele din ceea ce obișnuiam să cred când vârsta nu îmi era așa înaintată.

Vreau să trăiesc. Vreau să simt că trăiesc, dar mereu îmi voi dori să o fac în felul meu, chiar dacă uneori pare că lipsește ceva, companie nebună și constantă, excesele care să creeze amintiri de depănat. Trăiesc în liniște și poate nu e un lucru așa de rău.

încă mai am hanoracul violatorului meu.

Îmi doream să las la ușă  toate hainele de pe mine și să le arunc într-un colț pe ale tale. Îmi doream să pot lăsa să se așterne praful peste ziua de ieri, de astăzi și doar să fim.

Am fost. Am azvărlit fiecare îngrijorare și am răscolit fiecare particică din trupurile noastre. Pare că am vrut asta. Pare că te-am vrut pe tine. Pare că te-am vrut pe tine atunci. Dar adevărul este altul.

Nu am spus niciodată nu și nu am spus niciodată da. Eram confuză, eram speriată. Eram tristă și înecată în propriile nesiguranțe și probleme. Eram orbită de Billie Eilish și Gangster Squad.

Nu te-am oprit în 6 dimineață când mi-ai condus și mi-ai folosit corpul obosit. Nu știam cum. Nu știam nimic.

Credeam că asta vreau, dar de atunci te tot visez și îmi resping corpul gândindu-mă la cum a folosit de al tău.

Totuși, hanoracul tău a rămas la mine și încă e îmbinat de parfumul tău pe care obișnuiam să îl plac, dar nu mai dispare indiferent de numărul spălărilor…la fel ca amintirea din noaptea aceea.

Nu am spus nu, dar nu a fost vina mea.

 

 


 

O filă dintr-o poveste adevărată,

xo

hello again

Am uitat care e ultima mea postare aici, despre ce vorbeam și când, dar cumva sunt aici din nou.

Vreau să mă ascund printre crăpăturile tastaturii de muncă. Vreau să-mi explodeze degetele de idei prea proaste, citite prea puțin…așa cum era înainte.

 

Sunt așa de bine încât pare ireal. Pare ireal că pot fii așa de fericită și așa îndrăgostită de întreaga viață. Toată această frumusețe parcă puțin îmbinată cu o oarecare nostalgie față de versiunile mele pe care încă nu le-am întâlnit, toată această nebunie dulce și plină de cafea îmi face bine.

E așa ciudat. E ciudat cum uneori doar timpul te ajută să devii din ce în ce mai tu, cum te ajută să te vezi, să te transformi.

Am lăsat timpul să treacă peste mine și am aterizat astăzi aici. Nu știu încă pentru ce, dar voi descoperi.

Până atunci îmi voi antrena scrisul.

Soo…hello again,

xo

vinovată

Mă simt vinovată.

Sentimentul de vinovăție îmi este cel mai cunoscut, cel mai bun și în același timp cel mai rău prieten al meu care mă înconjoară zi și noapte. Mă provoacă să fiu mai bună, dar mă bate zi de zi.

Mă simt vinovată. Mă simt vinovată pentru că nu sunt așa cum ar trebui să fiu. Mă simt vinovată pentru că nu sunt unde ar trebui să fiu. Nu sunt cine ar trebui să fiu în ochii mei, în ochii societății, în ochii tuturor. Nu am atins căsuțele pe care orice om normal trebuie să le atingă. Nu sunt cine ar trebui să fiu.

Nu sunt obișnuită, nu sunt normală în ochii mei pentru că nu am atins punctele respective și în același timp știu că am făcut lucruri extraordinare. Dar aceste lucruri extraordinare nu mai înseamna nimic pentru mine pentru că nu îmi mai aduc plăcere și eu încerc să mi le forțez pe gât la fel cum se întâmplă și cu normele societății în care trăiesc.

lost.

And here I am.

Cred că încerc să mă formez, să mă definesc atât de mult, dar nimic nu pare să fie aproape de cine sunt cu adevărat. S-au dus atât de multe straturi, atât de multe lentile formate de societate, de foste iubiri, de oameni în general, de tot ceea ce am trăit. Am învățat să le dau jos una câte una și totul se simte bine.

Dar am 21 de ani. Am atât de multe lucruri de făcut și am lăsat atât de multe greșeli în urmă.

Dar sunt aici din alt motiv. Sunt aici pentru că nu știu dacă merit să fiu iubită. Ascultă-mă înainte să judeci, să pui etichete. Da, au mai apărut persoane în viața mea și am nevoie să resetez totul, dar nu vreau. Încă îmi doresc să acopăr multe lucruri în viața mea, dar nu despre asta e vorba.

Nu știu dacă merit să fiu iubită acum. Nu are legătură cu cât de mult mă iubesc eu sau nu. Nu are nicio legătură. Nu are atât de multă legătură cu el despre care voi uita și voi încerca tare să îmi amintesc dacă voi reciti acest articol.

Nu știu. Cred că doar m-am săturat de superficialitate, de felul în care am fost iubită în ultimele săptămâni. Nu îmi place, vreau mai mult. Voi fi forever an old soul in a world of fuckboys. Idk man.

Nimic nu are sens, dar nu prea îmi pasă să explic totul acum. Buzele lui nu au fost nici prima și nici ultima greșeala.

observații.

Ar trebui să știu în ce zi și în ce săptămână sunt în această provocare adresată mie, dar nu știu. Nu am idee cât timp a trecut, dar știu că lucrurile nu au devenit mai ușoare pentru mine.

Îmi doream un timp pentru mine, un timp în care eu să îmi produc schimbarea. Îmi doream să las la ușă hainele și pielea de ieri pentru a mă transforma în cine îmi doresc în adâncul sufletului și ființei mele să fiu.

Sunt la început și deși există distrageri, acționez și spre mine, pentru mine.

Am descoperit ceva ușor ciudat. Eram convinsă în legătură cu toate aspectele vieții mele în afara unuia. Nu i-am găsit încă soluția, încă răspunsul pentru care e nevoie să mi-l acord mie și altora, dar vreau să cred că e un proces și că într-o zi din întâmplare, răspunsul care era singurul omuleț din mine care-mi provoacă anxietate, va veni.

Aș vrea să urlu din toți plămâni ce am făcut, dar cred că mă simt vinovată pentru lucrurile pe care nici astăzi nu le-am dus până la capăt. Sunt bine și împăcată în general( meditația și yoga ajută), dar încă mai port rămășițe din viețile mele anterioare după mine. Poate sună ciudat, dar eu așa le consider. Am trăit multe vieți, am făcut foarte multe lucruri și foarte variate, am trăit în mai multe locuri și mereu un alt strat al meu era predominant. Sunt viețile mele anterioare și încă mai am firmiturile lor pe papuci.

Nu vreau să dezvălui ce fac încă poate pentru că nu crede că se întâmplă și nu știu unde mă va duce, dar sunt entuziasmată și e atât de bine.

Hai să mai arunc un ochi și asupra mea în relația cu ceilalți. Cred că voi avea întălnire cu un tip din trecut curând. Băieții intră și ies din mintea mea destul de constant, dar jur că momentele în care sunt doar eu cu mine și mă gândesc la ce urmează să fac, nimic altceva nu-mi mai trece prin cap.

Știu că nu am spus nimic. Cumva încă mă ascund în fiecare cuvânt pe care îl trântesc aici, dar cred că va fi mult mai bine.

 

xx

Prima săptămână în decizie

Am luat decizia, dar nu m-am așteptam la dificultatea care a urmat.

 

Parcă întregul meu corp și întreaga mea minte se învârtea în jurul acestei decizii, mai exact în jurul evitării ei. Dacă aș numi cumva prima săptămână aș numi-o OBSERVARE. Am eșuat în a mă dedica mie în totalitate, în a mă dedica în alte relații decât în cele amoroase, în a nu face mișcări în direcții care nu mă întorc la mine.

De la gânduri legate de foști prieteni, întâlniri proaste și întâniri prea bune, la un videoclip în care fața mea s-a trezit cu un zâmbet tâmp pentru că acolo era, răspunzând la întrebări un fost prieten. De la admirația persoanelor pe stradă și atracția magnetică simțită în tot corpul la întâlnirea mult prea random cu tipul pe care îl văzusem cu câteva zile în filmuleț. De la gânduri, la atingeri, tinuț de mână și flirt și glume și priviri prea lungi cu destinații indecente.

 

Nu am realizat până acum cât de mult atracția fizică și sentimele față de femei și bărbați mi se plimbă prin minte. Parcă e un detox în care simți cu adevărat cât de mult junk food obișnuiai să mănânci. E timpul să-mi curăț corpul, să-mi curăt mintea.

Stradă, festivaluri, vecini, străini, prieteni vechi…am simțit atracție în colțuri neînțelese. A fost o săptămână ciudată pentru mine. Știam că sunt bine fără o relație amoroasă și chiar sunt și nu-mi doresc să mă arunc într-un 2 acum pentru că am investit prea mult și investesc prea mult pentru un 1 complet.

Am intrat ușor în săptămână a doua și intenționez să mă abțin din tot ce-mi urmează în fața ochilor, așa că hai să vedem cum va merge totul. Dacă lucruri vor deveni un alt eșec, poate am nevoie să-mi editez regulile puse în mintea mea.

Luni urmează o ședință de theta healing bazată pe relații la care pot să presimit că voi plânge și voi râde prea mult la fel cum fac în timpul orelor mele de yoga.

Hai să vedem ce va urma.