înţeleg.

şi ultimul cuvânt pe care i l-am spus a fost „înţeleg”…de parcă ştiam în acel moment cu siguranţă, claritate că mâine noi nu vom mai fi, de parcă puteam simţi asta până oase şi tot îl puteam privi în ochii aceia castanii cerând parcă încă o secundă cât o eternitate.

poate ar trebui să spun cel mai recent cuvânt, nu ultimul pentru că noi nicicând nu avem finalitate.

înţeleg.

Andreea

6:38 am

17 august 2017, joi.

mă întrebase. acum eu întreb.

mă întrebase ceva amuzant când ne-am văzut. cumva printre sutele de cuvinte, i-am spus despre acest blog, că am scris despre el şi aici. nu mai ştiu exact cum am spus-o, dar nu contează. 

m-a întrebat ce spun oamenii despre el. nu mai ţin minte care a fost răspunsul meu.

e ciudat să-ţi dai cu părerea despre cineva pe care nu îl cunoşti decât prin cuvintele unei persoane aruncate pe Internet.

aş putea înşira aici articolele în care am scris despre el…dar aş rupe misterul. nu fiecare el se referă la el, nu fiecare articol despre gustul trandafirilui în gura mea amorţită este despre el. 

vreau atât de puternic să explic fiecare articol şi în acelaşi timp nu îmi doresc absolut deloc să fac asta.

aş vrea tare mult să citesc multe comentarii în care să se afle articolul sau articolele în care credeţi că l-aţi zărit şi părerea formată.

mi-ar plăcea tare mult să vă cunosc opiniile. 

poate i le spune cândva, poate niciodată, dar nu contează asta.

Andreea.

8:59 am

15 august 2017, marţi.

ştiu că îmi va fi.

îmi va fi dor, ştiu că îmi va fi.

îmi va fi dor să-mi aşez bărbia pe umărul drept şi să-mi las privirea fermecată.

îmi va fi dor să-mi întind gâtul până doare şi să-mi hrănesc ochii cu cer.

lanţurile care sunt trase la ora 1 în dimineaţă care strigă tare că ziua s-a terminat.

lanţurile care completează liniştea la 6 jumătate şi-mi schiţează imaginiri multe în cap.

oamenii. toţi oamenii din cafenele pe care i-am uitat.

orele 6-10 când lucrurile se mişcă atât de lin.

apartamentul acesta uriaş care găzduieşte întreaga mea personalitate.

blocul care îmi simtea paşii de dans până de curând şi cărămida lui la vedere care e mereu atât de frumoasă.

cerul atât de senin care mă umple de calm şi fericire până când încep să râd.

oamenii care se trezesc în zilele de duminică la 7 pentru a profita de ziua aceasta şi cei care se trezesc pentru a pedala.

obiceiul celor de la ambulanţă de a sta la cafeneaua din stânga mea în fiecare dimineaţă fără excepţie.

arhitectura care-mi încântă ochii şi pentru care cuvintele sunt doar ieftine.

sunetul linguriţelor în ceaşti.

faptul că noaptea de luni e cea mai gălăgioasă.

toate lucrurile micuţe de aici.

toate lucrurile mari de aici.

îmi va fi dor, ştiu că îmi va fi.

sunt aşa o romantică pentru locuri.

8:24 am

14 august 2017, luni

Q de la O

de ce mă tot gândesc la tine?

Îmi tot spun că nu ai fost. E mai uşor aşa şi în acelaşi timp este corect. Nu mi-ai fost niciodată iubire. Dar tot văd imaginea ta de fiecare dată când citesc despre dragoste. 

Poate m-am îndrăgostit de imaginea ta ce-mi trăieşte în minte. Ştii, realitatea şi imaginaţie par a fi nedespărţite în mine şi nu ştiu dacă e sau nu de bine. 

Poate te tot regăsesc deşi nu ar trebui pentru că ultima picătură de speranţă încă-mi circulă prin vene uneori.

Poate o fac pentru că vreau iubire, pentru că iubesc iubirea.

Poate o fac pentru că uneori, de puţine ori mă simt singură.

Poate eşti o dulce distragere de la mine şi toţi avem nevoie de distrageri câteodată.

Poate o fac din motive putrezite, poate mă sabotez, poate e la baza o convingere limitatoare.

Poate doar imaginea ta a trăit prea mult în mine indiferent cine era în dreapta mea.

Poate ai fost iubire. Dar ştiu că nu ai fost.

Şi atunci…de ce mă tot gândesc la tine?

Andreea

12 august 2017, sâm.

8:09 pm

3 august 2016.

Nu am nicio idee cum a decurs ziua respectiva, ce zi a fost, daca a fost prea cald, daca am plans(cel mai probabil am facut-o). Nu stiu aproape nimic despre ziua de 3 august 2016…dar stiu ceva. Stiu ca atunci mi-am scris o scrisoare si ca mi-am programat-o sa ajunga la mine astazi. E un site dragut pentru asta.

O scrisoare din trecut pentru viitor. Poate era tot de ce aveam nevoie. 

Am citit-o doar o data si parca recunosteam persoana de atunci si in acelasi timp ea imi era o straina. E putin amuzant sa vad ca am scris acest mail…se pare ca pana la urma aveam un strop de speranta ca astazi voi trai. E un gust dulce amar.
Eu si persoana de acum un an gustam viata diferit, o vedem diferit. E interesant cum in doar un an pare atat de putin, dar inseamna atat de mult, atat de multe schimbari cand il privesti din prezent.

Aveam asteptari de la mine. Daca eu continuam cu aceleasi asteptari, nu as fi ajuns astazi aici. Nu ma lasau sa respir. Asteptari nu e cel mai potrivit cuvant aici…dorinte . Unele dorinte din trecut inca mai sunt in prezent sub alte forme, dar majoritatea sunt unele care au luat nastere acum cateva luni. Cateodata le ignor pe toate si doar imi traiesc linistita viata.

Ingrijorari…am altele, dar parca radacinile acestora sunt cumva in trecut. Dar nu imi ocupa mult timp din zi, mult spatiu in minte.

„acum, acum, la 19 ani…sunt înțepenită de frică și durere. „

Oh, Doamne…nimeni nu va putea intelege, nimieni nu va sti nicicand in totalitate cat de multa durere se afla in mine atunci. Ma simteam paralizata de ea. Si nu era doar o stare sau un sentiment, era un adevar, era ceva vizibil in toate partile vietii mele.

Gata! Am imbratisat pe tipa pierduta de 19 ani si i-am trimis iubire. Poate intr-un univers paralel ea incepe sa se vindece mai devreme pentru ca sufletul ei nu merita atat de multa durere.

Acum un an simteam durerea in feluri imposibil de imaginat pentru majoritatea oamenilor. Acum un an eram intepenita. Acum…acum sunt linistita, sunt calma. Sunt intr-o loc pe care nu l-am cautat niciodata, dar ma bucur nespus ca l-am gasit. E bine aici. E asa de frumos aici. Si da, mai am ingrijorari cateodata, dar le vad, le aud, le simt, le intreb de ce au aparut si stropesc de fiecare data cu doze de lumina. 

Acum durerea nu ma mai tine sechestrata in propria mea casa. Acum sunt o alta persoana si sunt mandra de asta.

Sunt mandra de persoana de la 19 ani pentru ca stiu ca a facut tot ce a putut mai bine sa supravietuiasca si sunt incredibil de recunoascatoare pentru asta, sunt recunoscatoare pentru ca a supravietuit desi majoritatea timpului isi dorea sa moara. Sunt mandra de mine acum, de locul in care am, de cat de aproape sunt de persoana care imi doresc sa imi defineasca viitorul. Sunt mandra de acest drum plin de tulburente spre paradis, spre mine.

Sunt recunoscatoare.

Multumesc, om din trecut pentru aceasta scrisoare!

Andreea

2:35

3 august 2017.

acum…

ora 1 în dimineaţă.

tălpile mele strigând pe gresia din sufragerie enervând vecinii.

umbra corpului meu gol sărutând pereţii acestei încăperi de care nu mă satur.

fereastra mea care îmi ochiul meu spre cealaltă lume, spre cea care doarme uşor.

gândul că trebuie să mă trezesc la ora 5 ascund printr-un colţ al dormitorului meu.

transpiraţia care îşi face prezenţa pe faţa mea.

urechiile mele care sunt atât de fericite acum.

trupul meu care este la conducere.

ochii mei închişi.

Jaymes Young-Feel Something, album de care m-am îndrăgostit nebuneşte ieri.

toate melodiile din nou şi din nou.

Jaymes Young, Doamne, Jaymes Young.

răcoarea care se împleteşte încet cu inima mea.

umbra mea pe care o iubesc prea mult.

ochii mei fără griji.

tălpile mele gustând recele atât de suav.

acest moment care va trăi în timp un infinit.

Andreea.

1:11 am

27 iulie 2017