un „mulţumesc”

Cred că vreau doar să îi mulţumesc ei pentru că mi-a amintit de puterea de a ne adapta, că noi ca oameni facem mereu asta şi în special pentru că mi-a amintit de puterea mea de a mă adapta.

Am găsit confort în gândul acesta. Aşa că doar…

Mulţumesc!
Andreea

9:01 pm

Duminică, 13 august 2017

lejeritate. 

cred că ar trebui să mă sperie…şi uneori o face. 

felul meu de a-mi vorbi sufletul, de a-mi lăsa demonii la vedere, felul meu de a-i purta ca pe florile unei coroane mari.

vorbesc uşor despre lucrurile din mintea mea…parcă aş vorbi despre culoarea ochilor mei. vorbesc deschis cu oricine. câteodată mă gândesc eu că ‘prea deschis’. 

am tot crezut că unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le poţi face în viaţă este să laşi alte persoane să te vadă pe tine cu adevărat, suflet, cicatrici, oase, gânduri parcă pierdute ce te fac să te pierzi. să te laşi văzut în întregime. doar aşa poți atinge alte suflete. asta pare să fie singura moştenire a sufletului nostru…fărâme din el în alte persoane. singura moştenire adevărată.

vom muri. deşi mama spune mereu „Doamne fereşte!” de parcă asta m-ar feri de moarte, este doar adevărul. este una dintre cele două certitudini în viaţă. 

vom muri şi râsul nostru se va auzi doar în filmuleţe şi ochii noştri vor străluci doar în poze. nimeni nu va mai simţi pielea noastră, nimeni nu ne va mai atinge chipul, nimeni nu ne va mai trăi pentru că noi am murit. şi e logic şi e adevărat.

revenind…nu cred că ofer prea multe bucăţi din mine. cred că sunt doar sinceră cu mine şi ceilalţi. poate dau prea multe detalii decât alţii sunt pregătiţi să audă, poate îmi las sufletul la vedere şi persoana respectivă îl ignoră. dar nu mă deranjează. unele persoane îmi spun că sunt naivă sau inocentă sau proastă, dar mie tot nu mi se schimbă părerea. sinceritatea face lucrurile mai clare, mai bune. ăsta e suflerul meu până la urmă, într-o continuă nebună schimbare la fel ca propria-mi viaţă şi nu îmi este ruşine cu el.

cred că ar trebui să mă sperie…şi uneori o face. libertatea, lejeritatea mea de exprimare…uneori o face pentru că nu mă simt vulnerabilă. de cele mai multe ori, mă simt puternică, dar am început să nu mă mai simt nicicum.

dar nu asta mă sperie uneori…ci lipsa de vulnerabilitate în viaţa mea. vreau să mă simt vulnerabilă. am uitat când m-am simţit ultima oară aşa. nu mă simt invincibilă, puternică mereu, chiar nu o fac…doar că am uitat cum se simte vulnerabilitatea.

Andreea

8:41 pm

sâm, 12 august 2017

poate acum putem.

Poate asta e doar partea naivă din mine care vorbeşte acum, dar aleg să o las să vorbească şi poate aşa îmi voi găsi puţină claritate în marea mea de gânduri:

Cred în legea atracţiei. Cred în energii. Cred cu tărie că dacă tu eşti focusat pe tine, pe creşterea ta ca persoană, pe ceea ce îţi doreşti tu, nu ceea ce îşi doresc alţi oameni ca tu să fii vei ajunge să atragi oamenii de care ai nevoie în viaţa ta. Mereu atragem situațiile şi oamenii de care avem nevoie pentru a da straturi inutile de pe noi şi pentru a ajunge să fim cine suntem meniţi să fim.

Şi vezi tu, eu am lucrat mult la mine, enorm de mult. Sunt mândră de mine că am reuşit să alung depresia şi nu doar că am supraviețuit, dar am învăţat să iubesc viaţa din nou. Relaţia mea cu mine este cea mai importantă relație din viaţa mea şi e incredibil cum fiecare zi este o oportunitate incredibilă de a întări şi mai mult această relaţie vitală. 

Dar eu nu sunt singura care s-a schimbat. El s-a schimbat, de asemenea. Poţi vedea asta în ochii lui, în felul lui de a se comporta, în acţiunile pe care nu le întâlnisem până acum. Credeam că a reapărut în viaţa mea pentru a-mi lua finalitatea de care aveam nevoie. Asta am crezut în ziua de joi în care am înţeles unele lucruri pe care nu le văzusem până acum. Dar a continuat să rămână. Am continuat să rămân…şi cumva cred că noi am putea avea o şansă acum de a fi, de a fi fără complicaţii. Nu vorbesc neapărat despre o relaţie amoroasă, cât despre o relaţie de prietenie. Mereu i-am văzut potenţial şi mereu mi-a văzut potenţialul chiar dacă eu nu îl vedeam. E atât de frumos să te înconjori de oameni care te ajută să mai descoperi părţi din tine, care te inspiră. El cumva scoate partea vulnerabilă la suprafaţă din mine şi mă surprind arătându-mi zidurile şi îmi place asta. Îmi place faptul că am oportunitatea să dezvolt această parte a mea. E o parte care nu apare prea mult în viaţa mea. Mă simt extrem de confortabilă spunându-mi povestea cu durere şi fericire. Asta nu mă face vulnerabilă, mă face să simt puternică. Sinceritatea mă face să mă simt puternică.

Poate acum am putea funcţiona. 

Sau poate aceasta e doar partea naivă din mine care vorbeşte acum.

Andreea.

7:31 pm

25 iulie 2017, marţi.