21.

Am scris mereu scrisori pentru noi, bine, pentru mine. Nu știu exact de ce vreau să îți scriu acum și de ce Dumnezeu las cuvintele care încă nu mi s-au format în minte să trăiască în această formă pentru tine și pentru ceilalți.

E 15 iunie într-o zi de joi. Acum e ora 3:12 dimineața. Bineînțeles că dimineața. Știi deja că nopțile sunt mai aproape de sufletul nostru decât zilele.

Ți-aș spune că mâine faci 21 de ani, dar știi deja asta. Nu am nicio idee unde vei, cu cine, ce vei face mâine sau ce faci astăzi. Dar nu contează. Nu? Vreau tare, tare mult să cred că ești bine, mult mai bine decât puștoaica asta nebună de 20 de ani.

Hai să îți spun cum te văd eu acum, vrei? Știu că nu, dar o fac oricum. Și am și martori.

Tu ai făcut progrese mari de când ai început să mergi constant la psiholog. Ai găsit unul care ți se potrivește cu ușurință, deși te îngrijora puțin această parte.

Ai reînceput voluntariatul și ai ajuns coordonatoare de Resurse Umane undeva. Ai făcut mult, mult voluntariat în diverse domenii. Ai fost trainer în cel puțin 16 orașe. Ai fost trainer de cel puțin 22 de ori.

Mergi la teatru mai mult, citești mai mult, mergi la operă, la mai multe concerce, mergi, mergi,mergi. Ai cunoscut și mai multe persoane care trăiesc prin artă și asta te inspiră super mult(Încă mai spui super mult? sper că nu).

Mergi la multe, multe cursuri și faci și mai multe cursuri online. Înveți mult, mult, mult și ești pe acel drum.

Aș vrea tare mult să cred că scrii într-o revistă undeva în București. Ai publicat o carte, cel mai probabil una de poezii și ai mers prin țară cu promovarea ei și a fost absolut genial.

Ai sărit cel puțin o dată cu parașuta. Te întorci mereu și mereu în Constanța pentru un pic de liniște în gânduri. Bucureștiul este ceea ce vreau și ceva mai mult. Ai mai călătorit. Ai mai vizitat orașe. Mai iubești călătoriile cu trenul.

Ai făcut voluntariat în Spania. Ai un permis de conducere, finally. Ți-ai făcut blestemata de operație, FINALLY. Ai văzut orașe în Spania și ai lăsat Madridul să te cucerească din nou și din nou și din nou. Dar ai plecat de aici. Sper că ai plecat de aici. Trebuie să plec de aici.

Încă, încă, încă…încă ești vegană și încă vorbești clar și tare despre natură și oceane și feminism și drepturi egale între oameni indiferent cum ar fi ei, indiferent de cine sunt și pe cine iubesc.  Încă scrii, încă pictezi, încă alergi dimineața, încă scrii aici.

Aș vrea să ai deja o organizație. Aș vrea să realizezi lucrurile pe care eu acum mi le doresc. Aș vrea să fii încă în viață. Încă ești în viață?Spune-mi că încă ești în viață. Ai o mașină? Ai mai condus motociclete? Ai mai râs până la lacrimi? Spune-mi că ai făcut lucruri, spune-mi că faci lucruri. SPune-mi că tu simți soarele mai blând și vântul mai puternic.

Nu cred că mă interesează la cât de mulți prieteni crezi că ai, câți băieți ai mai sărutat, cât de mult sex ai mai făcut. Știu că voi scrie despre asta(sper că doar într-un jurnal). Nu știu dacă te mai uiți la seriale. Nu contează.

Vreau să știu că ai făcut chestii pentru că acum îmi e dor să le fac. Vreau să știu că ți-am mai aruncat sufletul în necunoscut pentru a respira și el puțin. Vreau să știu că ești în viață.(am dat-o în negru foarte repede)

E 3:36 acum. Ți-aș spune despre mine, dar nu am motive. Te-aș întrista poate. Așa că hai să nu. Sper că ești bine. Te rog, fii bine.

Curând oamenii îți vor arunca urări de -La mulți ani!-, dar bineînțeles eu trebuie să fiu prima. Așa că:

La mulți ani, om frumos!

 

fuck, eram să-mi scriu întregul nume aici. Jeez! or wait…ți l-ai dezvăluit deja? dacă da, să te ajute Dumnezeu!, cum spun românii.

P.S.: Nu ai luat-o razna și crezi acum în ceva Dumnezeu?

-Andreea.

15 iunie, joi, 2017.

3:51 am

 

 

Reclame

încerc să fiu.

În lunile care au trecut parcă într-o viteză absurdă în fața ochilor mei, dar nu și pe pielea mea există o tematică: nu suficinet de responsabilă. Sigur, pot da vina pe antidepresive, pe depresie, pe cercurile de prieteni în care mă aflu, de responsabilitățile pe care le-am avut, pot da vina pe orice și pe oricine. Dar ar ajuta? Sigur, pentru două secunde. Dar știu că nu ar fi benefic pe termen lung. Încerc să u îmi formez o sfoară în jurul gâtului făcută din vină și încerc să mă înțeleg, dar mai mult de atât încerc să trec peste, să ajung la cealaltă variantă a mea care cred că se plictisește mestecând o gumă și așteptându-mă în stație.

Lucrurile nu au mers. Multe lucruri nu au mers și este nevoie să îndrept ce pot îndrepta și să continui să fac și altceva. Mâine mă voi arunca într-o apă înghețată. Mă voi arunca într-o lume de adulți în care eu sunt un copil cu viziune pentru viitor. Voi fi din nou începătoare. Cumva acest lucru mă face să mă simt încântată. A trecut mult timp de când nu am mai simțit entuziasm pentru ceva, orice. Trebuie să renunț la lucrurile care nu îmi aduc benefici și să încerc să urc o treaptă mai sus chiar dacă o voi face bucată cu bucată.

Încerc să-mi documentez viața mai mult, în special acum că m-am întors la scris, deci poate ar trebui să fiu mai explicită de atât. Varianta mea din viitor nu va înțelege. Fac asta după ce merg la prima ședință. Știu că va fi bine. Abia aștept.

Încerc să scot sentimente din mine, dar pare că nu am din ce să scot, adulmec și trag spre suprafață doar gânduri împletite cu și mai multe gânduri.

 

Încerc să fiu cine vreau să fiu.

 

Dragă Andreea,

Te-ai schimbat și fiecare lucru din jurul tău s-a schimbat apoi. Sau poate a fost invers. Dar știai deja. Știai că schimbarea e inevitabilă. Știai că schimbarea uneori înseamnă maturizare. Știai cum fucnționează. Ai făcut-o de multe ori…dar cumva tu nu ești pregătită. Acum nu pare că o accepți pentru că nu arată așa cum îți doreai tu să fie, dar când lucrurile sunt cu adevărat așa cum te așteptai să fie?

Acum vezi schimbarea ca pe o piele care nu îți aparține. Te irită, nu îți face bine și tu vrei mereu și mereu să scapi de ea. Dar nu prea ai cum. Orice mișcare ai face, orice drum ai urma acum, trebuie să știi că și ea te va urma. De fapt, știu că știi asta.

E ironic. Vezi schimbarea ca pe ceva care te limitează…deși tu lucrezi într-un domeniul în care schimbarea este vitală. E ironic faptul că tu o vezi atât de des în exterior…o vezi pe cea vizibilă de către toți și o vezi pe cea care mereu este împinsă spre interior. O vezi în fiecare și într-o măsură prea mică o vezi în tine…dar încă mai continui, continui să lupți pentru -așa trebuie-, -așa e bine-, -ăsta e lucrul corect de făcut- . Tu continui. Dar tot ce faci e să te minți acum și știi asta…dar nu faci nimic…sau nu acționezi nicicum să te îmbrățișezi pe tine, cea de dedesubt, cea care e sub toate hainele alea. Știu că îți e frică. Știu că simți doar frică în ultimul timp…o frică atât de oribilă încât te paralizează și te lasă cu dureri cumplite de cap și prea multe țigări fumate. Știu. Știu că și tu știi.

Doar fă ceva. Doar fii adevărată cu tine chiar dacă nu îți place. Știu că nu îți place să mai faci asta, dar doar fă asta. Știi că așa e mai bine.

Știu că știi.

Doar îmbrățișează haosul din prezent și fă ceva cu el și din el. Doar aranjează acest puzzle parcă format din alte o mie. Sau doar încearcă. Și renunță la ce se potrivești chiar dacă -nu se poate așa-.

 

Știu, știu. E simplu. E simplu să aruncă o mie și una de cuvinte pe o hârtie sau pe un ecran de parcă aș ști eu mai bine. Știu că semnăturile tale sunt puse undeva, știu că lista de responsabilități te urmărește, știu că oamenii se bazează pe tine, dar mai știu ceva…nu ești fericită așa. Asta, nebunia asta nu funcționează pentru tine. Nu îți mai dorești să faci asta și nu îți place să o faci. Se vede în exterior, știi? Nu mai ești tu. Și poți da vina pe toți termenii aruncați parcă prea repede de psihologul tău în aceea zi de marți, dar știi că e altceva.

Așa că doar îndrăznește să faci acel ceva mare și iresponsabil care îți va scutura lumea…chiar dacă -asta nu se face- .

Știu că știu ce vrei. Știu că o vei face.

Doar ia-ți inima-n dinți.

Curaj, copil trist și prea firav,

Andreea.

 

hello again

Nu știu exact de ce sunt aici…poate sunt pentru că sunetul tastaturii e revigorant și îmi încântă urechile în aceste momente, poate pentru că vreau să-mi las degetele acoperite în fum de țigară să încerce și altceva acum. Nu știu exact. Poate e doar pentru că mă simt eu din nou după ceva timp.

Nici nu mai știu care era cel mai recent articol postat, dar oricum majoritatea sunt deja șterse. Plănuiam să șterg și acest blog la un moment dat. Adevărul e că nu am mai scris de foarte mult timp. Nu știu exact dacă era felul meu de a evita realitatea sau pur și simplu nu mă mai simțeam confortabil făcând asta. Încă nu știu ce era, dar nici nu caut cu ardoare să știu.

M-am schimbat mult. Lucrurile s-au schimbat mult în exterior. Persoana din iulie nici măcar nu își imagina ca va ajunge unde este astăzi…nici legat de aspectele bune, nici legat de aspectele îngrozitoare.

Postul acesta nu spune nimic, nu oferă niciun strop de valoare în exterior cititorilor, dar înseamnă ceva pentru mine. E reîntoarcerea la ceea ce iubesc și sper să fac asta mai des.

Bună din nou, m-am întors.

 

 

aventuri cu gust de cafea. o lună.

Simt că am fost absentă din această căsuță a mea virtuală de foarte mult timp. Dar în realitate au trecut doar 12 zile de la cel mai recent articol.

În aceste 12 zile viața mea a fost atât de plină de răsturnări de situație, de nou, de adrenalină, de iubire. În 12 zile eu m-am schimbat foarte mult.

Dar luna aceasta care se apropie de mine cu pași de copil pregătită să mă tragă de pantaloni cu afecțiune…luna aceasta a fost doar extraordinară. Prin ochii mei văd cum fiecare acțiune a dus la o alta, cum fiecare efect l-a îmbrățișat pe următorul, văd cum fiecare punct din această infinitate a fost unul extrem de bun pentru mine. Luna aceasta o serie de lucruri parcă scoase dintr-un alt Univers, de lucruri extraordinar de bune, de lucruri benefice, deși la o primă privire pentru toți cei din jur ar părea devastatoare.

Se va îndeplini o lună din momentul în care cu inima cât un purece mi-am împachetat un schimb de haine și multe doze de curaj într-un geamantan de 9 kg și am pornit spre acest loc în care viața are un alt gust mereu. Dacă tu clipești prea repede, s-ar putea să pierzi toată magia.

Aș vrea să pot descrie fiecare eveniment, fiecare zi, oamenii care au fost prezenți în zilele mele, impresiile noi, cum momentele de confuzie de la metrou s-au transformat în claritate și mai apoi au devenit instinctive. Aș vrea să scriu despre tot, dar acum nu știu să readuc la viață ceea ce a trăit.

Mă trezesc în fiecare zi și pășesc pe balcon și încă nu-mi vine să cred că sunt aici. Nu este vorba de renumele orașului, de vârtejul de oameni importanți pe care îi întâlnești aici, e doar o liniște…cum că aici trebuie să fiu acum.

Am lăsat anumiți oameni să plece, i-am invitat pe unii să se întoarcă pentru că i-am considerat valoroși și am vrut să observ dacă putem construi ceva în prezent, am cunoscut oameni noi. M-am pus în multe situații noi în care nu-mi imaginam vreodată să pot ajunge. Limitele mele s-au prelungit atât de mult încât acum nici nu mai par limite. Totul a prins prelungiri, rădăcini, totul s-a schimbat.

Aș putea să arunc aici numele cărților pe care le-am citit, lucruri care au intrat iar în rutina mea, lucruri noi care au devenit rutină, calm, diplome obținute, aș putea să scriu încă 402 de cuvinte, dar deși sunt lucruri despre care vreau să îmi amintesc jurnalul meu e un martor mai potrivit tuturor aventurilor mele cu gust de cafea.

Sunt împlinită, sunt fericită, sunt foarte bine acum și aici și adevărul e că nici nu puteam fi altcumva, nu datorită orașului, cât datorită evoluției mele ca om.

Nu-mi cunosc planurile legate de blog, există ele undeva prin mintea mea, dar nu am pus o lupă pe ele. Nu știu unde se va îndrepta blogul, nu știu dacă va veni cu mine în tot ce va urma, dar știu că îmi voi da seama.

 

Andreea

București, 23 sept 2017

sâmb,. 15:57

 

 

orbul.

şi dacă mi-ai vedea ochii

îmbibaţi în sânge,

şi dacă mi-ai vedea buzele

pline de lacrimi,

şi dacă m-ai vedea trântită pe şosea

ca într-un film prost,

aşteptând sfârşitul…

tot n-ai ajuta? tot nu ai vedea?

ah, deja ai făcut-o,

deja m-ai ignorat

şi eu deja am murit.
dar nu contează, nu?