artă pentru astăzi(7)

Andreea

9:30 pm

27 august, duminică.

Anunțuri

un „mulţumesc”

Cred că vreau doar să îi mulţumesc ei pentru că mi-a amintit de puterea de a ne adapta, că noi ca oameni facem mereu asta şi în special pentru că mi-a amintit de puterea mea de a mă adapta.

Am găsit confort în gândul acesta. Aşa că doar…

Mulţumesc!
Andreea

9:01 pm

Duminică, 13 august 2017

lejeritate. 

cred că ar trebui să mă sperie…şi uneori o face. 

felul meu de a-mi vorbi sufletul, de a-mi lăsa demonii la vedere, felul meu de a-i purta ca pe florile unei coroane mari.

vorbesc uşor despre lucrurile din mintea mea…parcă aş vorbi despre culoarea ochilor mei. vorbesc deschis cu oricine. câteodată mă gândesc eu că ‘prea deschis’. 

am tot crezut că unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le poţi face în viaţă este să laşi alte persoane să te vadă pe tine cu adevărat, suflet, cicatrici, oase, gânduri parcă pierdute ce te fac să te pierzi. să te laşi văzut în întregime. doar aşa poți atinge alte suflete. asta pare să fie singura moştenire a sufletului nostru…fărâme din el în alte persoane. singura moştenire adevărată.

vom muri. deşi mama spune mereu „Doamne fereşte!” de parcă asta m-ar feri de moarte, este doar adevărul. este una dintre cele două certitudini în viaţă. 

vom muri şi râsul nostru se va auzi doar în filmuleţe şi ochii noştri vor străluci doar în poze. nimeni nu va mai simţi pielea noastră, nimeni nu ne va mai atinge chipul, nimeni nu ne va mai trăi pentru că noi am murit. şi e logic şi e adevărat.

revenind…nu cred că ofer prea multe bucăţi din mine. cred că sunt doar sinceră cu mine şi ceilalţi. poate dau prea multe detalii decât alţii sunt pregătiţi să audă, poate îmi las sufletul la vedere şi persoana respectivă îl ignoră. dar nu mă deranjează. unele persoane îmi spun că sunt naivă sau inocentă sau proastă, dar mie tot nu mi se schimbă părerea. sinceritatea face lucrurile mai clare, mai bune. ăsta e suflerul meu până la urmă, într-o continuă nebună schimbare la fel ca propria-mi viaţă şi nu îmi este ruşine cu el.

cred că ar trebui să mă sperie…şi uneori o face. libertatea, lejeritatea mea de exprimare…uneori o face pentru că nu mă simt vulnerabilă. de cele mai multe ori, mă simt puternică, dar am început să nu mă mai simt nicicum.

dar nu asta mă sperie uneori…ci lipsa de vulnerabilitate în viaţa mea. vreau să mă simt vulnerabilă. am uitat când m-am simţit ultima oară aşa. nu mă simt invincibilă, puternică mereu, chiar nu o fac…doar că am uitat cum se simte vulnerabilitatea.

Andreea

8:41 pm

sâm, 12 august 2017