aşteptare? 

nu am aşteptat suficient, dar am aşteptat prea mult. 

poate era mai bine dacă nu o făceam deloc. 

poate era mai bine dacă ziua de ieri exista altfel. 

poate ar fi trebuit să fiu altfel.

nimic nu e suficient până la urmă, cum poate fi? 

şi nimic nu stă îngropat pentru pentru prea mult sub strasurile pietroase de nisip.

poate e doar vina mea sau poate nu a fost niciodată, dar cred că e. 

poate îmi lipseşte puterea sau poate ea îmi este prea multă.

poate ar trebui să abandonez totul. ştiu că vreau asta. nu vreau să fiu aici, nu vreau să merg acolo şi nici acolo. vreau lucruri mari, dar în acelaşi timp chiar nu îmi mai pasă de absolut nimic, cel puţin nu în această perioadă de timp…cât va dura ea.

poate ar trebui să duc la sfârşit ce am încercat pentru prima oară la 15 ani. 

poate aşa aş regăsi un strop de ceva.

nimeni nu va înţelege acest articol şi nici nu trebuie să îl înţeleagă sau să arunce în stânga şi în dreapta cu sfaturi idioate. nimeni nu va înţelege acest articol pentru că m-am ascuns prea bine în el şi până la urmă nimeni nu mă cunoaşte şi dacă ar face-o…nu ar fi capabili să descopere ce ascund, aşa că nimeni nu va înţelege.

poate nu am aşteptat suficient, dar cred că am aşteptat prea mult.
Andreea

Bucureşti

8:55 pm

29 august 2017, marţi

Anunțuri

sărăcie.

aş vrea să scriu despre el, dar nicodată nu am făcut-o. nu ştiu de unde să încep şi ce vreau să spun. 

câteodată cuvintele sunt sărace în a putea exprima genialitatea, umorul, complexitatea dulce a unei persoane. şi cuvintele sunt sărace acum.

poate e de ajuns acum să spun că parfumul lui încă a rămas pe pielea mea şi trebuie să fug acum acum.

Andreea pe fugă

Bucureşti

10 37 am

29 august 2017

nu a fost niciodată loc pentru…

large.png

Nu a fost niciodată loc pentru imperfecțiune între noi. Așa am simțit, așa simt și acum.

Credeam că la 17 ani insecuritățile mele erau responsabile pentru acestă senzație care nu părea niciodată să dispară. Dar anii au trecut peste noi și au fost plini de reîntoarceri și schimbări. Ne-am schimbat mult. Eu am înflorit mult și sunt mândră de mine, dar când el s-a întors iar în această vară, așa cum îi era obiceiul, am putut simți această nebună frică din nou. Frica mea de a fi imperfectă în fața ta mereu a fost mai mare decât atașamentul față de el, a fost mai mare chiar și decât dependența emoțională pe care la un moment dat am experimentat-o pentru el.

Și din această teamă ajungeam să sabotez lucrurile mereu doar pentru a-l face să plece iar și pentru a nu mai fi nevoită de a mai continua. Era obositor să fiu în jurul lui. Cred că în acest caz sabotarea mea poate fi considerată una benefică.

Acest lucru se întâmplă doar în jurul lui. În jurul altora nu sunt așa, nu sunt așa în jurul meu. E doar o energie pe care am tot ales să o ignor și s-ar putea să aleg în continuare să fac asta.

Este obositor, dar este revigorant în același timp pentru că deși nu simt că există spațiu pentru imperfecțiuni, ele există mereu din partea amândurora, pentru că în preajma lui devin nemulțumită de unele lucruri și ajung să întind mâinile după ceva mai mult.

Poate comunicarea eficentă, sinceră va anihila acest monstruleț sau poate e doar un semn pe care nu trebuia să îl ignor de prima dată.

Nu-mi înțeleg deciziile sută la sută, dar nu le judec, nu le nimicesc cu gândurile și persoana de acum și cu lecțiile învățate pe drum, așa că…îmi permit să acționez și orice aș face mâine, peste 2 zile sau peste 3 luni știu că voi învăța să trăiesc într-o armonie cu rezultatele care mă vor înconjura.

 

 

nu ți-am spus suficient.

S-a împlinit un an acum câteva zile…a trecut un an în care nu ţi-am văzut nicicând chipul, în care mă uitam cu ochii înfudaţi în lacrimi la singura mea poză cu tine şi mă învinovăţeam pentru atât de multe lucruri. 

Am înţeles mai târziu că nu a fost vina mea, dar tot îmi doream să fii petrecut mai mult timp preţios cu tine.

Nu ştiu dacă ai simţi dezamăgire sau mândrie faţă de cine sunt astăzi. Tind să cred că m-ai îmbrăţişa, mi-ai zâmbi şi m-ai privi cu ochii tăi calzi şi parcă mereu atât de trişti şi nu ai spune nimic mai mult.

Îmi doresc să te îmbrăţişez acum şi mi-am dorit să te îmbrăţişez de atât de multe ori în anul care a trecut. Nici nu ai idee…poate ai, dar ştii că nu cred în ideea unei vieţi dincolo de moarte. Poate ai văzut totul sau poate nu ai mai văzut nimic, poate sufletul tău nici nu mai există.

Nu am ştiut să-mi mulţumesc pentru toate lecţiile culese din relaţia noastră, din spiritul tău generos şi tare cald. Erai o constantă în viaţa mea şi moartea ta a fost cumva neaşteptată. Încă din momentul în care îmi pot aminti până când ai plecat tu ai fost acolo, mereu pe fundal, mereu în viaţa mea. Plecarea ta a făcut mult zgomot şi nu cred că m-am obişnuit cu ea.

Îmi pare rău, nu am spus niciodată aceste 3 cuvinte suficient. Îmi pare rău.

A trecut un an. A trecut primul an din restul vieţii mele în care nicicând nu vei mai fi. A trecut un an, dar imaginea ta din mintea mea nicicând nu a murit.

Un an şi câteva zile mai puţin până când ne vom revedea…sau până când moartea mea va fi cea care mă va face a te uita…un an şi câteva zile.

înainte de început

4 zile 15 ore 8 minute…doar atât mă desparte de încă un început.

mă simt neliniştită când îmi las mintea să se învârtă printre listele mele cu lucruri de făcut.

dar majoritatea timpului mă simt bine. aştept cu nerăbdare să-mi arunc viaţa doar într-un ghiozdan şi să plec iar. 

acum sunt puţin mai mult în caoul meu revizuind parcă lista, dar cea mai bună lecţie învăţată în aceste luni a fost să iau lucrurile uşor, să evit graba şi presiunea pe care mi-o aruncam înainte…şi să mă bucur mai mult de tot.

ştiu că va fi bine totul până în oase. e un sentiment care nu se desprinde de mine. ştiu că va fi bine chiar dacă mai am momente de neclaritate…

4 zile 14 ore 58 minute până atunci.

3:01 pm

19 august 2017

Andreea.

cred că…

Cred că oamenii se plictisesc uşor de mine. Şi cred că e vina mea.

Dacă cealaltă persoană nu te înţelege e mai mult vina ta pentru că nu ai reuşit să găseşti un mediu de comunicare potrivit pentru ca persoana respectivă să înţeleagă. Cred cu tărie că asta se întâmplă şi cu interesul. Ca e mai mult vina mea.

Nu ştiu dacă sunt o persoană interesantă sau nu, aş putea răspunde fără explicaţii că nu mă consider una. Vorbesc prea mult despre cer, vorbesc despre subiecte delicate mai mereu, deci nu sunt atât de amuzantă şi deşi ştiu să ascult, uneori prefer să vorbesc mai mult, lucru care piate fi obositor pentru cealaltă persoană şi o poate face dezinteresată până la urmă. Toţi suntem egoişti până în oasele noastre şi toţi vedem un steguleţ roşu (conştient sau nu) când altcineva îşi arată mintea prea mult.

Toţi îşi pierd interesul repede asupra mea şi eu îl pierd cumva la fel de repede. Poate sunt doar prea mult şi poate e nevoie să-mi tai anumite părţi din mine pentru a mă putea integra cumva. Dar asta sună ciudat. Poate trebuie să îmbunătăţesc anumite aspecte la mine pentru a relaţiona mai bine cu ceilalţi.(fără poate)

Am o relaţie atât de frumoasă cu mine, dar e cumva greu să întreţi o relaţie cu altcineva indiferent de natura ei. Doamne, vorbesc de parcă am iar 15 ani şi descopăr pentru prima oară lumea, dar adevărul e că o redescopăr prin ochii mei de acum, prin cine sunt astăzi. 

Majoritatea oamenilor vorbesc despre cât de înfricoşător e să cunoască persoane noi. Deşi înţeleg motivele, mi se pare o prostie. E mai greu să întreţii ceva decât să descoperi. Ştiam că va fi greu să mă „reintegrez în societate” şi până la urmă nu văd cu adevărat asta ca greu…ci plictisitor.

Dacă sunt interesată, voi fi capabilă să îţi dau mesaj prima fără să-mi fac scenarii că voi părea disperată, voi fi capabilă să vorbesc despre orice şi nu voi aştepta 5 ani pentru a răspunde la un mesaj. 

Spuneam de multe ori: pentru ca o relaţie să reziste şi să înflorească e nevoie de două lucruri:comunicare eficientă şi dezvoltare individuală. 

Deşi nu sunt perfectă la prima parte, sunt extrem de bună la ea. Da, mai fac ‘greşeli’, dar cine nu face? 

Oamenii se plictisesc parcă repede de mine, dar nu iau totul personal pentru că doar un fraier ar lua lucrurile spuse de alţii, orice, totul personal. Totul e la esenţă egoist.

Parcă nu mai am chef să dedic altora timp şi să depun efort cumva. Mă întorc la serial.

Articolul acesta nu prea are sens, dar când articolele mele au?

Poate ar trebui să le editez şi să le gândesc mai mult şi să le ofer o structură clară şi să le planific, nu doar să îmi las gândurile să zboare. Ar trebui.

Andreea

8:57 pm

Joi, 10 august 2017

noi şi încă o vară

şi fiecare vară 

din momentul în care ai venit

a fost o nouă şansă spre noi

fiecare vară a fost o poartă deschisă spre viitor

şi poate, doar poate

de această dată vom reuşi

să trecem dincolo de poartă

sau poate vom rămâne pentru o eternitate

blocați în această încăpere albă.
-poate acum e momentul, 

doar sari cu mine peste acest prag-

-Andreea

Joi, 10 august 2017

1:34 am

Q de la O, Spania