mi se pare amuzant.

Nu am nicio idee de ce s-a întors. Absolut niciuna. Deşi pictez motive şi scopuri peste această reîntoarcere care pare întâmplătoare(dar nu e absolut deloc)…parcă niciunul nu mă satisface, niciunul nu e suficient de bun.

Nu am idee de ce sabotez(iar!) puţinul pe care îl avem. 

(De menționat: mi s-a blocat telefonul în timp ce scriam propoziţia anterioară, ori e un semn, ori e doar prea cald, dar putem să ne jucăm şi să spunem că e un semn?)

Nu am idee de ce sabotez(iar!) puținul pe care îl avem. Nu înţeleg de ce am spus scuze de mai multe ori decât am spus în ultimii doi ani. Nu înţeleg de ce nu prea ştiu să fiu eu cea din prezent cu tine, de ce varianta mea mai veche(nu la fel de drăguţă ca şi mine) de la 17 ani iasă la iveală când vine vorba despre el. Nu mă refer la îndrăgosteală, ci la unele obiceiuri îngropate şi nu neapărat bune. Nu înţeleg de ce nu îl pot vedea doar pe el. Cumva ochii îmi sunt aburiţi de toate lucrurile pe care le ştiam despre el şi care s-au dovenit a fi false, dar cumva mi le aduc în minte de fiecare dată când ceva pare să nu fie okay(în capul meu).

Nu înțeleg de ce nu înţeleg. Şi acum doar râd despre asta, prea tare şi prea des. Nu înţeleg deşi sunt inteligentă.

Pot să îl arunc în categoria de prieten toxic sau pot să mă arunc pe mine acolo. Pot să îmi văd greşelile şi greşelile lui. Pot să observ în continuare, dar nimic nu pare să aibă sens. Prietenia asta e complicată, dar nici nu cred că e o prietenie, că va fi putea fi vreodată, deşi aşa ne-am spus.

Parcă faţa lui are aroma greşelilor mele. Parcă tot trecutul meu e îmbibat în corpul lui. E o amintire în prezent de care nu ştiu dacă vreau să fug. E o amintire pe care trecutul meu o tot răsuceşte şi picioarele mele dansează într-un sincron prost 2 paşi înainte şi doi înapoi.

Totul e mai mult în mintea mea, uneori totul pare că e doar în mintea mea pentru că realitatea se desfăşoară cu încetinitorul peste noi, între noi.

Mi se pare prea mult. El pare prea mult pentru mine acum. Sunt puţin furioasă pentru că s-a întors. Uneori cred că îl prefer ca o muză îndepărtată, nu ca persoană. 

Pare că şi-a pierdut interesul şi nu cred că îl pot condamna după felul în care conştient şi subconştient am sabotat toată chestia asta. Interesul meu a variat mult, a tins mult spre zero când el mi-l oferea pe al lui şi a început să crească doar când al lui a început să scadă.(aici se poate citi cu exactitate relaţia mea cu tatăl meu din copilărie: îl vedeam o dată pe an, atunci el era „bombardat” de alte persoane şi lucruri de făcut şi eu încercam mereu să îi atrag atenţia, să îi captez interesul, timpul, iubirea…aşa a funcţionat majoritatea relaţiei cu el până când am crescut şi nu mi-a mai păsat.)

Nu am rezolvat niciodată această ‘problemă’ să îi spunem aşa, dar mereu am fost conştientă de ea şi se vedea despre de clar în fiecare relaţie a mea, dar acesta e un subiect lung, un subiect care poate fi abordat separat mai bine.

Revenind la el…cred că am plecat. Nimeni nu a fost furios de data aceasta, deci e bine, dar în acelaşi timp nici nu am semnalizat când am plecat…poate nu s-a terminat. Poate ne vom revedea şi va fi mai bine, dar sincer această idee e în sine absurdă. Deşi ne-am schimbat, unele lucruri nu s-au schimbat. Sure, funcţionăm mai bine când ne vedem, chiar o facem, dar mai are rost?

Aşa că stau şi râd prea tare şi prea mult.(psihologii pot citi tensiunea ascunsă în râsul excesiv)

Nu înţeleg ce înţeleg, nu înţeleg ce nu înţeleg. Nu înţeleg deşi sunt inteligentă, nu înţeleg.

Mi se pare amuzant.

Andreea

11 24 pm

5 august, 2017, sâm.

Q. de la O.

Anunțuri

Un gând despre &8222;mi se pare amuzant.&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s