jurnal de sâmbătă,8

Astăzi am simțit ceva, un ceva care obișnuia să-mi sărute limba destul de des în trecut. Aproape că îi uitasem aroma. Dar parcă nu prea poți să uiți lucrurile care ți-au provocat o imensă durere.

Am o relație sănătoasă cu mine. Asta spun eu, asta spune și psihologul. Nu tot timpul a fost așa, dar acum e sănătoasă. Știu când să mă provoc, când să las timpul să mă îmbrățișeze, să mă ascult, să îmi vorbesc cu iubire, să mă respect, să mă las să simt și găsesc motivele sentimentelor mele. Așa că am fost surprinsă. Am fost surprinsă când am simțit un val de dezamăgire. Am fost dezamăgită de mine și asta e okay. Nu am făcut ceva ce speram că voi face, un lucru care putea să-mi schițeze un zâmbet, care îmi putea face bine. Dar cred că e bine. Cred că e mai bine așa.

La lumina zilei am văzut lucrurile mai clar decât noaptea trecută și le-am simțit mai puternic. Am avut zile proaste, fiecare dintre noi are unele, până la urmă, nu? Am avut zile proaste, dar mereu am reușit să mă înțeleg. Dar poate lucrurile acelea nu erau atât de importante.

El m-a sunat astăzi de exact 6 ori. Mi-a trimis și un mesaj, deși el niciodată nu trimite mesaje. A vrut să vadă dacă am eșuat așa cum el a spus că o voi face. Are dreptate, am eșuat, nu am făcut ce îmi doream să fac astăzi. Dar lumea nu s-a sfârșit și speranța încă există în mine pentru că eu încă respir.

Aș spune că îmi e dor ca o persoană, cineva să aibă încredere și speranță în mine, dar cum aș putea să simt dor pentru un sentiment pe care nu l-am văzut niciodată? Profesorii mereu mă provocau să fac mai mult și toate provocările mi-au fost folositoare, prietenii, colegii…ei bine, erau prea preocupați cu propria lor imagine, părinții… Nu știu cum e ca o persoană să creadă cu sufletul că tu vei reuși ceva, că tu vei reuși în viață. Aș vrea ca părinții să nu îmi mai arunce zilnic în față cum că a trebui să fiu doar normală și că voluntariatul a fost cel mai stupid lucru pe care l-am făcut. Aș fi vrut să nu fiu mereu comparată. Dar trecutul e deja trecut, părinții mei nu se vor schimba cel mai probabil niciodată și Dumnezeule, așa m-am obișnuit cu ideea asta. Dar tot aș vrea ca măcar o altă persoană să aibă încredere în mine că voi reuși, să aibă speranță. Nu, nu am nevoie de sfaturi, de încurajări sau laude. Am nevoie doar de o pereche de ochi plini de spreanță.

Îi am pe ai mei. Știu că voi reuși, dar nu știu când. Am speranță în mine, am încredere că voi reuși să fac un ceva deloc banal cu viața mea…Dar parcă tot vreau un altcineva care să se uite cu speranță la viața mea. Poate vorbește singurătatea din mine. Nu mă simt deloc singură. Îmi place mult să stau cu mine. Am explorat latura introvertită din mine și încă o fac și e frumos. Dar nu mai am oameni în jurul meu. Ciudat e că nici nu îi vreau, sună ciudat, știu. Parcă sunt foarte bine singură și asta mă cam sperie câteodată cumva. Cum spuneam, poate vorbește singurătatea din mine când arunc aici și pe hârtie dorința mea de a mă uita în doi ochi plini de speranță pentru viața mea.

Sunt mai bine, am acceptat dezamăgirea pe care am avut-o față de mine, am lăsat-o să respire și acum sunt doar mai bine. Mi-am schimbat planurile. Le-am ajustat. Sunt mult mai relaxante și potrivite pentru mine și evident sunt presărate cu puțină agitație așa cum îmi place mie.

Cred că astăzi e ziua. Acum e ora 2, e duminică. Astăzi e ziua pentru că deja am început să fac lucrurile pe care eu vreau să le fac. Am speranță pentru astazi. Cred că va fi bine. În același timp, m-am aruncat iar într-o situație în care par prinsă de un termen limită, dar asta îmi oferă calm. Sunt lucruri stabilite și sunt eu care mă mulez după bunul meu plac.

Am mâncat prea mult ieri. Da, e un privilegiu de care nu foarte mulți au parte, sunt conștientă. Am avut și zile proaste în care mâncarea nu era o opțiune, dar asta e o altă lungă poveste reală. Am mâncat prea mult la începutul zilei. Îmi mâncam anxietatea și știam că fac asta, nu îmi era foame, nu îmi era sete, dar continuam să mănânc. M-am oprit la un moment dat. Nu a fost cea mai strălucită fața a mea. Niciodată nu e când se întâmplă asta. Am nevoie să găsesc o altă soluție pentru zgomotul acesta. Măcar nu se întâmplă des. Se întâmplă doar când mă simt incapabilă…incapabilă, ah. El îmi tot spune că sunt incapabilă și e că e nevoie să îmi bag mințile în cap și că am gândirea unui copil de 10 și că sunt imatură și naivă și nebună și am nevoie doar să mă ascund printre culorile de bej ale oamenilor normali. Îmi tot spune că sunt incapabilă. Dar nu mai doare când aruncă aceste pietre sub forma cuvintelor în mine. Sunt obișnuită, sunt indiferentă, dar tot aud ce spune. Știu, știu că aceste cuvinte îi hrănesc ego-ul, că îl gâdilă noaptea și el adoarme mai repede. Știu și îl las mereu să își facă scena. E previzibil. Nu are rost să visez la scenarii în care eu să fi fost crescută de o altă familie sau la un viitor bun pentr noi. Nu îmi plac oamenii toxici și așa sunt ei doi. Da, le văd sacrificiul, le văd efortul, le văd lucrurile bune, dar sunt doar câteva firmituri dintr-o mare, mare pâine.

Știi la ce mă gândesc uneori? Independență financiară. Eu, doar eu și lumea întreagă. Să nu fiu nevoită să încerc să explic urechilor care nu mă aud de ce nu am răspuns atunci la telefon, de ce am blocat-o pe ea, de ce nu vreau să vorbesc despre aia sau aia. Nu îmi place să dau explicații. Mi se pare o mare pierdere de timp, dar lor le mai arunc una, două câteva. Nu pentru că eu consider că ei ar merita, ci doar ca să îi fac să se oprească din lătrat. Oase mici pentru câini cu guri mari. Credincioșii probabil m-ar spânzura pentru că îmi vorbesc de rău familia, dar oare ce e rău în a spune adevărul? El, acel el mi-ar spune iar că nu am prioritățile în ordine, că mă plâng poate prea mult. Și ceilalți sunt doar zgomot uitat de vânt.

M-am întristat puțin când am realizat că simt dezamăgire față de mine, nu pentru că aș crede că nu am făcut progrese, căci eu știu că le-am făcut, ci pentru că dezamăgirea are un gust trist. Dar am simțit-o. Am descoperit exact din ce frică vine. Am lăsat-o să respire, m-am îngrijit și acum sunt doar aici.

1171 de cuvinte. multe cuvinte. poate nici nu au sens pentru necunoscuți, poate nu am scris într-o fel în care să atrag atenția cititorilor și nu, nu mă îndoiesc de mine, e pur și simplu o posibilitate. orice acțiune poate fi una efectuată cu succes sau una care a eșuat. Da, succesul și eșecul au definiții diferite în ochii fiecăruia, deși în DEX e doar una. Ce vreau să spun e că acest articol e doar pentru mine. Scriu aici pentru că îmi mai ușor acum să scriu aici decât să scriu pe hârtie și scriu pentru simt nevoia să documentez, să las sentimele și gândurile împrăștiate aici sau undeva pentru mine, pentru viitor.

O privire plină de speranță…aș fi drăguț că găsesc o altă decât a mea. Doi ochi plini de speranță referitor la viața mea.

Știi ce e extraordinar în rău, într-o relație toxică cu tine sau cu cel iubit, într-un job neplăcut? E extraordinar cum te face să visezi, să aspiri la mai mult. Sigur, poate nu ai în plan să acționezi sau nu știi cum, poate ajungi să îngropi în ciment dorințele și să te întorci la zilele de luni…dar dacă acționezi, poate, doar poate vei vedea magie pentru prima oară cu adevărat în viața ta.

Parcă pot să te ating cu vârful degetelor, magie. Mă aștepți cu ochii plini de speranță?

Ironic. Mi-am amintit câteva persoane care obișnuiau să mă privească așa…da, în lumea voluntariatului…și apoi m-am îmbolnăvit și am dezămagit…și nimic nu mai e cum era. Poate, sper să găsesc pe altcineva care să mă privească așa.

8-9/07/2017

Q. de la O.

3:03 am

-Andreea.

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;jurnal de sâmbătă,8&8221;

  1. Da, stiu ce crezi despre sfaturi, dar mi se pare ca lupti prea singura si ca tot ce te mentine intr-o pozitie sunt sperantele. Iti doresc sa reusesti sa ajungi acolo unde vrei, desi eu cred ca uneori ai nevoie sa gasesti si oamenii potriviti ca sa lupte impreuna cu tine, ca sa ai mai multe lucruri de care sa te agati. E greu sa te ai numai pe tine.

    Apreciază

  2. Superb nonconformismul rebel,al independentei totale,fata de tot si toti,însa uneori pretul acestei libertatii ne costa ani îndelungati de rani,dureri si suferinte sufletesti pe care nici cel mai mare specialist psiholog nu e în masura sa le vindece. O spun din proprie experienta,plecat din casa parinteasca la doar 15 ani din dorinta de a ma elibera de legile impuse de parinti.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Era doar o stare, nu era un sentiment. Sunt bine cu mine, desi nu sunt tot timpul bine. Am invatat asta si multe altele in cele 16 luni. Iti vine sa crezi ca aproape 16 luni eu uram rasaritul si imi ocupam ziua cu distrageri pentru a nu mai gandi? E interesant cum am ajuns de acolo aici. Am trecut printr-o mare plina de furtuni, dar e bine…cumva. Eu cred in mine, dar cumva sunt singura si asta incercam sa spun. Dar nu cred ca ar fi trebuit candva sa vreau sau sa ma astept la altceva…viata mea nu e una obisnuita si nu va mai fi candva, oricat de mult altii ar dori si ar incerca sa ma amestece in acest tablou cu bejul celor din jur.
    Fii puternica! e un sfat…nu stiu, e un sfat, o incurajare, o indemnare si stii ce cred eu despre astea. Sunt si am fost si voi mereu puternica in ochii mei. Am asta in vene. Daca nu as fi fost puternica nu ajungem aici, daca nu as fi fost puternica eram deja de mult timp amestecata printre vietile ordinare ale celorlalti. Cred ca felul meu unic de a fi, de a iesi mereu in evidenta a venit de mana cu puterea. Potentialul meu a venit de mana cu puterea, nu cred ca se putea altfel.
    Daca alti oameni te-ar cunoaste…alti oameni ma cunosc si sunt deranjati ca nu imi pierd timpul cu drame si sunt directa si sincera, alti oameni sunt speriati de mine, altii plictisiti si multi doar cred ca ma stiu, dar nu stiu nimic despre mine. Parintii sunt intr-o alta categorie. Ei tot incearca sa ma inchida intr-o colivie de otel si tot nu reusesc. Stiu, e bine acolo, sunt in siguranta acolo…am fost in ea, dar acolo sunt prinsa si pot sa imi dau seama de asta dupa vanataile de pe umerii si genunchii mei. Acolo e prea putin loc pentru aripile mele…dar asta nu conteaza pentru ei. Le vad intentiile bune, chiar le vad chiar daca sunt ascunse in actiuni facute doar pentru ego-ul lor, doar pentru ca ei sa doarma bine noaptea. Le vad, sunt acolo. Dar nu sunt suficiente. Nu cred ca voi ajunge iar in colivia in care nu stiam ca sunt prinsa, dar daca voi ajunge vreodata, daca imi voi „baga mintiile in cap”, iti vei da seama.
    -Andreea.

    Apreciat de 1 persoană

  4. Fii puternica! E doar o etapa, eu te stiu de cum vorbesti, nu esti o persoana incapabila in nici un caz. Ai avut doar o viata neinteleasa. Stiu persoane care primesc totul pe tava si nu sunt in stare sa treaca peste viciile si neajunsurile lor insignifiante. Am crescut cu multe persoane incapabile, care in acelas timp vor, dar nici nu stiu de ce de fapt. Crede-ma, tu nu vorbesti ca una din acele persoane.
    Nu stiu, pur si simplu eu nu te vad ca pe o persoana ratata sau insignifianta. Eu cred ca poti. Bine, si eu dupa ai mei sunt o ciudata care face lucruri fara sens uneori. Dar eu cred ca poti foarte multe, si ca o sa reusesti daca nu renunti. Si nu cred ca o sa renunti.
    Si chiar imi pare rau ca am fost aglomerata si nu am putut sa te sun in seara aia, nu ca ma simteam obligata, ci pentru ca simteam ca s-ar putea sa treci iar printr-o dezamagire, dupa ce mi-ai povestit pe scurt. Mi-a tot stat gandul, dar sunt prea haotica si n-am gaist timp. Lasa-mi tu un semn diseara cand poti sa vorbesti.
    Sper sa nu sune toate astea ca niste scuze penibile, doar ca am luat in serios sa imi vad mai intai de chestiunile scolare, cum mi-ai zis. In fine, imi pare rau pentru ca mi-ai fost in cap si cu ce-ai scris acum as vrea sa fiu langa tine cum pot. Poate nu ai intalnit oamenii potriviti. Si oricum, poate trebuie sa te iubesti si cunosti mai intai pe tine ca sa le dai loc si celorlalti sa o faca. Eu cred in tine, chiar daca nu te cunosc prea mult nu mi-ai inspirat in nici un caz ca esti incapabila, ca visele tale sunt de prisos. Poate si alti oameni ar face-o daca te-ar cunoaste.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s