acasă și cuțit-un altfel de blocaj

tumblr_static_tumblr_static_8ui28zogi7sw0cgo0kc0oc44s_640.jpg

i-am spus acum câteva zile la telefon că îmi e dor, că îmi doresc ceva care să mă rănească. că pot scrie despre liniște, despre calm și natura care mă înconjoară, dar nu îmi doream, chiar nu îmi doream. îi spuneam că îmi doresc sânge în apă pe care să îl culeg și să-i transform în trandafiri albi. ea mi-a spus că poate simt lipsa unei sentiment cu intensitate în viața mea care cumva se transformase în una liniștită, odihnită. după alte cuvinte măzgălite de dor și confuzie, am ajuns la o concluzie. credeam că am ajuns la o concluzie.

 

acum 3 zile am întrebat-o fără să gândesc care e cea mai mare frică a ei. aș vrea să spun că îmi amintesc frumos și cu exactitate răspunsul ei, dar nu e așa. îmi amintesc experia mea surprinsă când ea m-a întrebat care e a mea. nu am știut ce să-i răspund. cu stupoare, am realizat că nu îmi mai e frică.

 

și astăzi parcă am înțeles cu adevărat…parcă. sunt blocată, deși nu am văzut cu adevărat că sunt. nu mai pot să scriu. nu am scris de mult cu adevărat. încă mai știu cum, încă mai am inspirație, încă pot să-mi îngrămădesc dragele cuvinte în forme de mine culese, dar se întâmplă altceva. am îndepărtat frunzele pline de iluzii și aparențe din fața mea în drumul meu deja prea lung în pădure. sunt în inima ei acum. și e greu. e greu pentru că scrisul a devenit un cuțit, din casă s-a transformat într-un cuțit care vrea să intre prea adânc în locuri de prea mult timp prăfuite.

e un altfel de blocaj. oh, blocajul scriitorului, ei ar spune…dar nu e așa.

încă îmi culeg inspirația din stânga și din dreapta și din față și din față ca pe floriile dulci de primăvară cu care încerc să îmi formez o coroană. încă pot scrie și încă o fac, dar mă feresc să ajung prea aproape de inima pădurii acum. prefer să mă rătăcesc pe cărările laterale și ușoare, pe drumurile deja formate, printre floriile care nu vor fi nicicând uscate.

încă pot scrie…și se simte ca alergatul pe nisip cu o rochie albă și flori în păr, ca plimbări dulci de primăvară la mare, că natura asta mare care îmi deschide inima în feluri pe care nu le pot pune cu adevărat în cuvinte, mă deschide în bucăți de eternitate și cum poți vreodată cumprinde infinitatea în câteva cuvinte de lacrimi decojite?

încă mai scriu. dar nu pot ajunge în bucățile de suflet de care tot fug și e ironic acum să cred că pot ajunge la ele dacă eu tot fug.

scrisul în că se simte ca melodiile acustice puse pe repeat împletite cu vântul ușor și inocent de vară. scrisul încă e acasă, dar îmi este și cuțit.

ăsta e un altfel de blocaj, dar eu nu îl văd ca pe un blocaj. îmi este o binecuvântare. îmi este un dar. este un semn că va urma o altă creștere, o altă bucurie, un altceva.

spuneam mereu că în momentele în care depersonalizarea intră în mine, nu scriu, că dacă durerea e prea mare mă blochează, mă strivește într-o tăcere plină de picături de ploaie dulci și amare și un vânt puternic de ploaie care pare să răstoarne orice lucr în cale. acest lucru pare acum o minciună pe care am susținut-o săptămâna trecută. atunci era un adevăr, acum e doar altceva.

spuneam că nu pot să scriu câteodată.

cumva, tot trecutul s-a scuturat ca frunzele colorate ale toamnei de pe crengile atât de bine prinse. am ajuns la crengi. voi ajunge la rădăcini. voi ajunge să văd un interior despre care știam că există în legendele mele. voi ajunge. ajung la rădăcini.

parcă pot să văd o primăvară și o iarnă prin această nebună gaură.

Tudor Chirilă spunea -trebuie să îți dai timp să acumulezi. este vital.- . Doamne, parcă acum are sens și acesta știu că pare un început pentru un alt articol banal, dar parcă astăzi înțeleg cu adevărat. parcă astăzi văd o doză de primăvară.

am ajuns la rădăcini.

 

Andreea

7/7/2017

16:16

 

 

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;acasă și cuțit-un altfel de blocaj&8221;

  1. Mi-a fost clar de mult ca toate cuvintele mele sunt de prisos, pentru ca nu mai inteleg acest proces prin care treci. Nici nu mi-e clar daca l-am inteles vreodata, daca a fost pana la urma urmei altceva decat o senzatie similara. Si, peste tot, incercarea mea de a-ti raspunde la dileme a insemnat uneori sa nu mai pot sa ascult dandu-ti in acelasi timp creditul de puritate al unui sentiment doar al tau, imposibil de contrafacut, de combinat in identificarea cu propria mea experienta. Am vrut sa te ajut sa ajungi la liman cu problemele tale, mi-a fost greu sa inteleg ca pana la urma este procesul tau, depinde doar de tine si ai descoperit atatea lucruri in procesul asta de una singura. Ei bine, ce pot sa mai zic ca sa aiba vreun rost practic, decat felicitari pentru fiecare pas facut, si curaj mai departe, in explorarea propriei tale fiinte prin adevarurile personale pe care le analizezi.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s