fata și cerul albastru

Era ora 21. Aștepta. Aștepta ca el să iasă din supermarket-ul prea aglomerat și prea aproape de închidere.

Era 21 și ea se plimba în rochie ei lungă și albă în parcarea în care muzică răsuna. O melodie în spaniolă despre sex, nicio surpriză. Dar ea era fericită și parcă inima-i dansa. Avea în gură o bomboană pe băț de căpșuni care o făcea să realizeze că nu e atât de aproape de apus, că nu e atât de aproape de lună precum credea.

Ea doar se holba la cerul acela de un albastru dulce în timp ce oamenii se stresau în jurul ei. Era din nou ciudata cu o rochie albă fluturând în vândul dulce. Din nou, o ciudată care parcă nu respira când se uita la cer.

20170704_212557.jpg

 

Pe drumul destul de lung spre casă o puteai vedea sprijinită de ușa din dreapta ei. Își sprijea capul și își lăsa mâinile se fie purtate de vânt. Parcă ea avea tot controlul, dar parcă nu avea niciun gram din el. Parcă putea curprinde aerul în mâinile nebună după gustul vântul. Mâinile au atins în mintea ei majoritatea lucrurilor pe care le vedea, mâinile ei au continuat să danseze până a ajuns în fața blocului. Tot drumul acela de peste 20 de minute ea tot asculta:

 

Trăia prezentul cu toată intensitatea, dar după ce melodia se termina pentru o secundă amintiri formate pe această melodie îi umpleau ochii și inima.

 

Era trecut de 22. Poate chiar de 23. Nu conta. Nu-i păsa. Nu simțea că timpul murea sub ea. Ea trăia. Se plimba singură pe venele orașului atât de cunoscut. Se plimba în căutarea parcului care îi era deja o a doua casă. Era parcul în care scria, în care se ascunde, în trăia și visa și plângea. A ajuns. A ajuns în locul pentru copii. Era gol. Era bine. S-a pus pentru a nu știu câta oară cu spatele pe leagănul rotund și se uita la stele și la lună și la cerul despre care putea scrie mii și mii de poezi de iubire. Asculta vântul. Îl lăsa să îi mângăie fața fină și să-i cânte sentimente pe care doar ea le înțelegea.

Era doar o fată cu o rochie lungă, largă, albă și o iubire pentru cer.

Iubea cerul și respira și asta era suficient.

23:51, 4 iulie, 2017, marți,

Q. de la O.

-Andreea

 

 

 

Anunțuri

6 gânduri despre &8222;fata și cerul albastru&8221;

  1. Lasa :))) Era o metafora, Andreea. „Era doar o fată cu o rochie lungă, largă, albă și o iubire pentru cer.” Rochie alba, mireasa, mirele -cerul. Asta am vrut sa spun. Dar lasa, nu mi-a iesit. Am imbatranit si eu :))))

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s