o singură persoană.

Doar o singură persoană din viața mea anterioară mai trăiește în prezentul meu.

Părinții nu intră această categoria, familia nu intră în această categorie pentru că ei deși încă se mai plimbă printre venele orașului meu, ei sunt doar…caractere insipide ale sufletului meu. Ei nu au fost niciodată o alegere, de fapt, nu….ei nu au fost la început o alegere. Nu eu i-am lăsat să intre cu bocancii lor murdari de suflete prăjite în sufletul meu. Ei doar au fost. Au fost până am crescut, până am crescut și am învățat că pot alege și am ales. Sunt doar persoane care sunt în viața mea cu un anumit scop, mai bine spus, le țin cu un anumit scop și când spun persoane mă refer doar la părinți, restul familiei este cam moartă pentru mine, de fapt nu, nici măcar nu sunt atât de importanți încât să îi văd ca morți, sunt doar…figuranți care primesc prea rar o șansă de a deschide gura și de a rosti câteva replici pe care oricum mereu le încurcă și când spun scop vorbesc doar financiar.

 

O persoană…doar o persoană a mai rămas în viața mea….dar tind să cred că situația e puțin altfel, că eu am rămas în viața ei și atât. E o ea. O ea insistentă pe care tot încerc să o scot din viața mea. Aș spune că ea e opusul meu cumva, dar nu e nici măcar jumătate din acel ceva. E mediocră. Și aici mă refer la primul sens…și din păcate și la al doilea. Simplă, banală, tipa care știe multă informatică, își ocupă mintea cu probleme lipsite de importanță și nu vorbește cu sufletul…sau prin prea multe cuvine. Nu îmi citește articolele. Și-a spălat ochii aici doar când am menționat o dată că am scris despre ea. Cum spuneam, e banală.

Chestia e că nu știu de ce o mai vreau în viața mea, de ce o mai țin în viața mea. Poate e doar întruchiparea unei părți din trecutul meu sau a unora dintre cele mai valoroase amintiri…poate nu știu.

În ultimele luni am vorbit mai mult despre ea pentru că nu îmi doream să vorbim despre mine…pentru că situația era la fel și acest lucru mă doar deprima și mai mult. Poate am învățat-o prost și de aceea ea nu mai știe cum să depună efortul, poate acest lucru e prea mult pentru ea…la fel cum a fost și depresia mea. Poate ea e familie…singura membră dintr-o familie pe care eu am ales-o…dar nu cred că mai vreau să o aleg acum. Într-un fel aș vrea să plece și ea, ea, ultima întruchipare a trecutului meu, dar în același timp nu știu exact cum ar fi viața fără ea deși am petrecut multe luni în liniște profundă.

Poate am nevoie ca ea să plece pentru a fi bine…sau poate nu. Poate ea a rămas toamna trecută când am alungat-o cu un motiv adevărat și bun…sau poate a rămas doar pentru a-mi face mai mult curaj pentru a mai alunga-o o dată.

Ea e banală, simplă, dar prezența ei în viața mea e încă un mister.

Sau poate am prea mult timp liber și gândesc prea mult și am nevoie să las viața să curgă…dar încă mai cred că doar proștii lasă viață să curgă peste ei.

Prezența ei e încă un mister, deși lipsa eforturilor ei nu pare a fi.

Poate e nevoie de un alt test, de câteva luni de absență pentru a observa, dacă nu mă caută, absența se va înrădăcina pentru un -totdeauna-.

Gândesc prea mult.

 

-Andreea.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s