nu vreau să…știi?

nu vreau să fiu fata care-și plânge violul

în fața omenirii zi de zi,

nu vreau să fiu femeia rănită

care scrie versuri șchioape despre o iubire oarbă,

nu vreau să fiu doar aia care se plânge mereu

de balaurul mare cu numele d.

și nu sunt,

sunt mult, mult mai mult de atât

sunt atât de multe persoane într-o zi,

în această viața.

cred că vreau doar să spun că nu vreau să fiu amintită

doar pentru sentimentele mele sau

pentru greșelile mele…

sunt mai mult de atât

vreau să fiu amintită pentru altceva

pentru mai multe, pentru altele

pe care aș putea aici să le înșir…

dar oamenii nu fac mai niciodată ceea ce le spui să facă,

nu-i așa?

vreau să fiu amintită pentru mai mult de atât.

vreau să fiu amintită.

 

Q. de la O.

18 iunie, 2017

5:51

 

Andreea.

 

 

 

Anunțuri

8 gânduri despre &8222;nu vreau să…știi?&8221;

  1. „Simt că sunt făcută pentru extraordinar poate pentru că nu știu să funcționez în banal, dar nici nu vreau. Dar e mai mult decât incapacitatea mea de a fi comună, că până la urmă asta înseamnă să fii normal, să fii comun.” Faci voluntariat, privesti viata ta ca pe o moneda pe care vrei sa o intelegi , esti inteligenta, iti plac cartile, filmele, chiar crezi ca ai vre-o sansa de a deveni banala, obisnuita? Sincer, Andreea. Poate ca nu m-am exprimat corect. Eu nu spun sa nu visezi, sa nu aspiri. Dimpotriva. Imi plac oamenii care nau limite. Oamenii ce-si propun sa calatoreasca la stele. Dar imi plac si oamenii care platesc pretul corect pentru asta. Iti place sa te joci cu literele. Este evident asta. Ceva imi spune ca-ti place mai mult decat atat. Probabil fotografia. Pictura? Cel care iti va cuceri inima va trebuii sa stie sa te incurajeze sa desvolti toate aceste pasiuni. Dar. Ca orice lucru pe lumea asta, totul are un pret. Nu plati mai mult decat face. Iubeste, zambeste si fi fericita. Este mai important decat orice alt tel. Poti avea totul, daca nu ai langa tine pe cineva care sa te astepte cu un pahar de vin bun si care sa fie fericit pentru succesul tau, atunci totul e inutil. Cand spun ca-ti faci prea multe griji nu o fac neaparat cu o conotatie negativa. Esti si vei ramane toata viata un om care va privi atent unde va pasi. Asta nu inseamna intotdeauna ceva rau. Noapte buna.

    Apreciat de 1 persoană

  2. First of all, am 20 de ani. Da, știu pare că voi trăi o veșnicie, dar viața nu funcționează așa.
    Legat de prezent, de acum…să știi că mă bucur de el. Mă bucur de prezent dinainte de depresie, dar mă bucur acum de el și mai mult. Vezi tu, nu caut perfecțiune pentru că în ochii mei ea nu există sau există doar în imperfect. Nu caut ceva anume acum. Acum doar scriu un comentariu după ce am citit altul în mijlocului unui articol pe care îl scriu. Oh, și acum plouă și e bine.
    Spuneam doar că mi-aș dori să fiu amintită și nu cred că e un lucru bun sau rău în sine, e doar un lucru. Simt că sunt făcută pentru extraordinar poate pentru că nu știu să funcționez în banal, dar nici nu vreau. Dar e mai mult decât incapacitatea mea de a fi comună, că până la urmă asta înseamnă să fii normal, să fii comun. E mai mult de atât, mai mult decât o dorință. E mai mult decât un sentiment și decât un gând. E ceva, altceva. Dar îmi place. Cum spuneam, nu văd acest lucru ca pe ceva greșit sau corect. Cred că un mod bun de a exprima acestă dorință în cuvinte e așa: potrivit pentru mine. Îmi aduce speranță. Nu e doar un simplu obiectiv. E mai mult. Sună ciudat și poate de neînțeles pentru multe persoane, dar nu prea îmi pasă. Eu înțeleg și asta ajunge. Și asta mă motivează și mă inspiră și mă face să zâmbesc.
    Nu mă tem pentru că sunt nebună, chiar deloc. Îmi place să fiu nebună, dar nu îmi place să mă refer la mine ca la o nebună din simplul fapt că găsesc acest cuvânt, ciudată mai potrivit pentru mine.
    -CIUDÁT, -Ă, ciudați, -te, adj. Care iese din comun, care șochează (prin aspect, manifestări, evoluție etc.); curios, straniu, bizar; ciudos (2). – Din bg. čudat „minunat”.-
    Vezi? Poți să vezi? Eu sunt sigură că mi se potrivește. Da, pânnă la urmă, fiecare om este unic și vede viața într-un mod diferit, cu alții ochi, dar eu ies din comun și asta e cu totul altceva.
    Legat de amânare, eu spun că e o monedă. În mintea mea aproape orice e o monedă. Amânarea are două fețe, dar parcă orice are două fețe. Aș spune că depinde unde te uiți, dar nu cred că e neapărat adevărat, ci depinde ce ți se potrivește. Poți face deja lucrurile care ți se potrivesc fără să le vezi conștient și poți să vrei să faci acel lucru care crezi tu că e bun(nu potrivit, doar bun) și să nu funcționeze pentru tine. Sunt într-un proces de recuperare, aș îndrăzni să spun, deci zilnic văd exact ce funcționează pentru mine.
    Dar da, legat de chestiile motivaționale în general sunt bullshit, eu oricum le văd așa, deși gosh, aveam o perioadă în care chiar mă uitam la filmulețe and shit. Bine, lipsea ceva major în viața mea atunci și credeam eu că prin lucrurile spuse de trainerii de -succes-, voi reuși să înlocuiesc ceva. Nimic mai greșit, știu.

    Ah, ai spus că îmi fac prea multe griji, lucru care mi se pare interesant. Și mama îmi spune asta. Dar eu nu văd așa lucrurile, deși poate eu nu văd ceva având în vedere că asta e a doua oară când mi se spune asta.
    Hai să îți spun cum văd eu lucrurile: eu gândesc mult, dar nu e overthinking stupid. Eu doar gândesc mult. E ca și cum aș avea o monedă în mână și o tot întorc pentru a putea-o înțelege. Gândesc și scriu mult și observ mult oamenii care trec pe stradă. Toate aceste lucruri intră în categoria de mult, restul lucurilor sunt…doar acolo.
    Andreea.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Andreea, iti faci prea multe griji. Nu merita. Crede-ma.:)) Uite, hai sa-ti spun un secret. Tot aud povesti despre viata. Despre povestea aceea in care viata este un munte pe care-l excaladezi pentru a ajunge in varf. Si dai si lupta. Si cauta traseul potrivit. Uneori reusesti. Alte ori nu, dar macar incerci. Personal nu cred in acest cliseu. Nu pentru ca nu ar fi real, dar eu sunt altfel. Pur si simplu nu ma intereseaza varful. Ma bucur de frunza pe care o privesc astazi. Visez la varf, dar am invatat sa ma bucur de lucruri mai marunte. Uite, fac conversatie cu tine. Pentru mine lucrul acesta este mai important decat asccensiunea in sine. Andreea, oricat de sus ai ajunge, intr-o zi mori…si gata, tot. Numai conteaza ca erai la doi metri de varf sau la doi kilometri. Si atunci daca nu conteaza, de ce alearga lumea atat de nebun sa ajunga in varf? De ce nu m-as bucura de conversatia cu tine? De povestea mea de iubire. Sti cate povesti de iubire sfarsesc prost? 90 %. Ce ar insemna in loc sa ma bucur de ziua de azi sa ma gandesc daca nu cumva peste p zi, o luna sau un an iubirea noastra se va sfarsi… Da maine as renunta la locul meu de munca doar sa plec cu iubita intr-o excursie neprogramata. „Locul de munca” ….suna intr-un fel… Spui ca faci voluntariat. Pentru a face voluntariat ai nevoie de doua calitati esentiale. Altruism si empatie. Fara ele nu poti face. Asta inseamna ca tu le ai. Sti ce fel de oameni au aceste calitati? Oamenii cu un suflet bun. Te temi prea tare ca esti „tacanita”, altfel….Te-ai gandit vreodata ca asta iti da un farmec aparte. Intr-un camp plin de maci rosii, tu esti….verde. Ei, sii? Eu gasesc asta fascinant. Nu stiu ce varsta ai. Probabil pana in 30 de ani. Deci ai toata viata inainte. Sau paote nu. Cine stie. Cine stie daca eu ma voi mai trezi dimineata sa citesc raspunsul tau. Nu putem functiona asa. Trebuie sa ne bucuram de ceea ce avem. Zilele astea ai gasit un tacanit pe net care-ti citeste posturile si care a transformat raspunsurile blogului in mesagerie :)))) Andreea, nu sti niciodata ce-ti ofera ziua de maine. Poate moartea, sau poate inca o zi de viata. Poate si eu sunt haotic acum. Sunt extrem de obosit. Am aproape 20 de ore de cand sunt treaz. Andreea, mizeriile alea motivationale cu viata perfecta si restul tampeniilor sunt pentru tantalai. Iar tu cu siguranta nu esti. Viata este un drum cu bune si rele. Cu multe temeri. Cu multe reusite si un univers de esecuri. Asta este viata.. PS: Scuze, naumai stau sa corectez acest raspuns, sunt rupt. Sper ca este cat de cat inteligibil…:)))

    Apreciat de 1 persoană

  4. „Ai toata viata inainte”
    Da, asa…dar problema e ca nu stiu pana unde se intinde ea. Pot muri peste 2 ore, peste 5 luni sau peste 20 de ani. Si atunci poti spune ca impreuna cu acest necunoscut vine presiunea si stresul…pentru oamenii normali. Bine ca nu ma incadrez in aceasta categorie.
    „Ai toata viata inainte” suna a un „mai incearca maine”, „si maine e o zi” chestii cu care sunt semi-certata, semi-intelegatoare.
    Nu cred in amanare. O vad, stiu ca exista, dar nu cred in ea sau mai bine spus nu cred ca ajuta. Evident mereu exista exceptii si am avut parte de ambele variante in viata mea.
    In acelasi timp, da, si maine e o zi, dar adevarul e ca nu stii daca maine vei mai fi in viata, dar da, si maine e o zi. Vad asta mai mult pe un plan personal. Am avut o perioada oribila si in procesul asta nebun de recuperare incercam sa am cat mai mare grija de mine si sa fac progrese. Nu foloseam expresia de mai sus, ci ma gandesc ca „fiecare minut conteaza” si fiecare minut este un minut in care pot face un ceva mai bine siii incercam si incerc sa fac mereu lucrurile pentru care voi recunoscatoare maine.
    Deci da, si maine e o zi.
    Dar de cele mai multe ori amanarea e toxica. Pentru mine e toxica pe plan profesional, mereu a fost, desi mereu am fost fata care termina lucrurile cu rezultate excelente pe ultima suta de metri pentru ca in timpul liber facea voluntariat. Functiona pentru mine, da, dar nu era un lucru sanatos.
    Nu cred sa te gandesti ca „ai toata viata” sa renunti la locul tau de munca sau sa scrii o carte sau sa sari parasuta sau mai stiu eu ce. De obicei nu functioneaza asa.

    Gandurile mele acum sunt putin neclare, ironic, nu? Tocmai m-am trezit, am fost normala si am dormit duminica. A fost meh. Normalitatea e plictisitoare.
    Nu ar fi atat de frumos sa putem trai fara somn? Ce as iubi asta…mai mult timp pentru cursuri, pentru scris, pentru citit, pentru a face poze, pentru arta, pentru tot…ah, dulce iluzie. But again…timpul in sine este o iluzie…soo yeah.
    A.

    Apreciat de 1 persoană

  5. Te simti un microunivers neexplorat,necunoscut,
    în care s-au format valori nepretuite ideale.
    Ai vrea sa le împartasesti atât de mult
    dar nu stii cum sa procedezi,iar asta doare !

    Apreciază

  6. Da, am slabiciuni si da, am avut si am momente urate in viata mea, cine Dumnezeu nu are? Nu imi este rusine sa vorbesc despre ele. La finalul zilei eu am puterea sa-mi prezint viata asa cum vreau aici, pe strada, in dormitor. Am puterea asta si cat timp sunt in viata mereu o voi avea. Dar eu vreau sa fiu amintita pentru ceva mai mult de atat, nu vreau sa fiu amintita pentru fericirea mea, nu vreau sa fiu amintita pentru zambetele mele(desi am un zambet extraordinar), eu vreau sa fiu amintita pentru ceva, altceva, stii?

    Apreciat de 1 persoană

  7. Cu totii suntem raniti, intr-un momentt al vietii, Andreea. Nu este deloc o dovada de slabiciune sa vorbesti despre asta. Si chiar daca nu te cunosc, nu-mi pari deloc o persoana slaba. Dimpotriva. Ai curaj sa cauti prin cotloanele sufletului tau, sa ei lucruri de acolo sa le scuturi de praf, pe unele sa le speli sau sa le arunci pe geam. Ai si slabiciuni? Cine nu are?

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s