no bine.

„Şi eşti bine?”, „Cum eşti?”, „Cum te simți?”, „Eşti bine?”. Întrebările acestea le primesc de fiecare dată când vorbesc la telefon cu unul dintre părinți sau când ne vedem.

Răspunsul meu în majoritatea zilelor este „nu”, dar acest lucru este mai puțin important acum. Nu e nimic şocant că o persoană depresivă, un om în general are şi zile mai puțin bune.

Poate şocant sau poate nu, dar cu siguranță puțin enervant pentru mine este reacția lor. Reacția lor e una care parcă mă surprinde de fiecare dată, dar în acelaşi timp nu mă surprinde absolut deloc. E ca şi cum aş avea o speranță idiotă că de data aceasta va fi diferit. Şi nu o am, adultul din mine nu o are, dar de câteva ori, puține ori copilul din mine parcă încă speră rănit.

Primesc răspunsuri ca „No bine”, „ah” şi multe schimbări de subiect în conversație. Nu îmi doresc sfaturi pentru că nu cred în ele, nu îmi doresc un fel de apreciere exterioară sau milă pentru că nu suport mila şi niciodată nu am fost înebunită să fiu în centrul atebției, deşi de multe ori am fost. Nu mă aştept la vorbe înțelepte, nu cred că mă aştept la ceva până la urmă.

Sunt o persoană sinceră pentru că vreau şi pentru că nu ştiu să mint. Nu mă interesează dramele şi secretele şi minciunile. Mi se par inutile. Spun ce simt, ce vreau, ce mă deranjează, ce îmi place tare şi clar de fiecare dată. Răspunsul cu sinceritate la întrebarea „şi cum eşti?” şi văd oamenii cum se făstăcesc şi schimbă subiectul ş îşi mută privirea. Vorbesc acum strict doar de părinții mei şi atât.

Tu, omule care acționezi la fel…De ce mai întrebi atunci? Întrebi pentru a te pune în pat gândindu-te că eşti o persoană bună şi că vai, ce relație bună ai tu cu X? E stupid.

Nu mă plâng, deşi unele articole de aici par plânse, dar sunt doar bucăți de stări dedicate în special pentru cei care află într-o situație asemănătoare, pentru că alții să observe că nu sunt singurii cu astfel de sentimente şi dureri. Nu caut celebritate sau sfaturi sau aprecieri sau păreri de rău. Sunt deschisă şi sunt sinceră…ştiu, sunt o specie pe cale de dispariție ar spune unii. Dar nu asta contează.

Când de des asculți pe cineva în timp ce faci altceva? Tu numeşti asta ascultat?

Cât de des întrebi pe cineva dacă e bine?

Când de des insişti dacă simți că te minte?

Răspunzi la auzirea unui nu?

Cum răspunzi?

De ce aruncăm cuvinte fără ne dorim să le aruncăm?

De ce întrebăm lucruri la care nu ne dorim răspunsuri?

Viața e atât de simplă. Comunicarea este atât de importantă. Şi în anii de liceu, de şcoală nimeni nu învață ce e aia o comunicare importantă şi lecție legată de comunicare se trăieşte repede cu acelaşi desen mereu pe tablă care este atât de simplu şi atât de important.

Încă îmi amintesc o oră în care colegii mei au răspuns din regulile de comunicare…colegi care se trezeau mereu în ore să întrerupă profesorii şi să gie ocupați cu altele în timp ce ei cică îşi ascultau colegii?

E simplu. E chiar foarte simplu. E aşa simplu să asculți activ, să pui întrebi, să asculți nu doar să răspunzi, să fii acolo în conversația respectivă.

Bineînțeles mi-am întrebat părinții de ce fac asta, nu am primit un răspuns. Dar e trist şi comic în acelaşi timp ceea ce fac şi de acolo a luat naştere acest articol banal.

Poate ne vom aminti cândva să vorbim din noi fără un verificat pe facebook, fără alte gânduri nebune care dansează şi urlă neruşinate în mintea noastră. Poate vom învăța din nou să trăim, să ascultăm fără să fim consumați de toată gălăgia zilei de astăzi.

-Andreea.

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;no bine.&8221;

  1. Sincer nu am niciun fel de asteptari legate de ei, nu mai am. E doar o situatie tragica si comica, o situatie cate mi se intamplase ieri si a dus la acest articol.
    Sunt intr-un punct al vietii mele in care spun ce ma deranjeaza, ce vreau, de ce am nevoie. Nu ma deranjeaza ca nu inteles. Cum am mai spus, oamenii nu sunt facuti sa te inteleaga. Nu ma mai deranjeaza nimic, dar obisnuiam sa fiu deranjata de faptul ca ei nu cautam pe un google, nu citeau o carte, nu nimic pentru a afla mai multe despre ce Dumnezeu se petrece in mintea mea. De fapt nu, nu asta era partea cea mai naspa a ecuatiei, ci faptul ca ei nu ma ascultau activ, nu ma ascultau pe bune nici in momentele in care vorbeam in lacrimi, nici in momentele in care spuneam de ce am nevoie, ce simt, ce doare, ce vreau. Nu a fost neaparat vorba ca ei stiu mai bine, cat ca ei nu stiau nimic.

    Toti suntem prin natura egoisti which is okay. Nu putem schimba asta si de ce am schimba asta pana la urma? Dar e vorba de ce faci mai exact ca om care iubesti, care se presupune ca iubesti in astfel de cazuri. Da, okay, poate socul e mare, dar trece in timp. Si atunci dupa ce a trecut, de ce nu faci un pas, orice pas in orice directie? De ce nu cauti ceva, de ce nu intrebi, de ce nu ceva? Nu a fost neaparat o asteptare care mi-a murit in brate, ci mai mult o jignire venita din partea lor legata de acest aspect, stii? Le si spuneam ca nu inteleg de ce nu cauta nimic, de ce nu se informeaza si ei erau doar muti. Okay, nu simti empatie, dar de ce nu asculti cand propriul copil iti spune ca are nevoie de ceva?
    Nu cred ca sunt neaparat dura. Cum am spus nu ma mai deranjeaza nimic, ci sunt doar cateva idei din trecut. E mai mult o neintelegere. Nu intelege exact cum functioneaza mintea lor, gandurile lor si psihologul din mine e intrigat.
    Nu stiu daca ideile mele au o forma anume acum pentru ca mie imi par doar un vomitat colorat.
    -A.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Andreea, lucrurile nu sunt atat de simple. Este greu sa-i ceri unui om care nu a trecut niciodata printr-o depresie, care nu a trecut niciodata printr-un atac de panica, sa inteleaga cat de complicat e. Nu e mai simplu pentru el sa-ti puna o eticheta si sa te priveasca cu compasiune? Putini inteleg ca depresia si anxietatea sunt stari emotionale si nu dereglari psihice in sensul clasic al problemelor. Sunt oameni care cred ca defapt sunt doar toane. Pe de alta parte nici tu nu trebuie sa fi asa aspra cu ei. Nu toti au nivel de empatie atat de ridicat. Totusi, traim intr-o lume eminamente egoista. Asta e, din pacate.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s