vreau. am nevoie.

Nu îmi plac oraşele mici unde toată lumea salută şi cunoaşte pe toată lumea. Mă sufocă.

Vreau clădiri mari, uriaşe care opresc respirația muritorilor de rând şi pe mine mă îmbrățişează.

Am nevoie de un alt oraş cu mai multe parcuri, cu lacuri. Am nevoie de şi mai mult verde decât primesc aici. Muritorii de rând tind să arunce vorbe cum că oraşele mari nu au verde, dar din punctul meu de vedere ei trec pe lângă el mai repede decât o fac pe lângă fabrica de care se plâng că poluează prea mult.

Vreau şi mai multe cafenele. Vreau să pot merge în fiecare zi în una nouă, nu vreau să-mi cunoască numele chelnerul şi să mă întrebe ce mai fac. Nu vreau un număr mic de locuri în care pot fi o necunoscută.

Vreau să mă plimb cu metroul, să admir viața care se scurge sub roțile trenului măcar o dată pe săptămână. Vreau să mă pierd. Vreau să străbat locuri şi oraşe noi la pas fără să recunosc fețe şi străzi.

Nu iubesc satele, nici oraşele mici. Mă îngrămădează, mă limitează, deşi poate totul e în mintea mea, dar nu mă pot abține din a-mi dori cu toată inima să fiu iar o necunoscută care scrie în cafenea, o față pe care cel mai probabil nu o vei mai revedea prin marea de fețe în care înoți zi de zi.

Am nevoie. Vreau zeci de oameni, poate sute plimbându-se pe strada pe care eu mă aflu şi fugind la muncă ş vorbind la telefon şi fiind îndrăgostiți şi fiind trisți, doar respirând, doar trăind. Nu vreau doi oameni, poate aceeaşi doi oameni pe strada aceea, vreau zeci şi sute. Am nevoie.

11 130 de locuitori. Aşa spune Wikipedia. În 2016 erau 11 130 de locuitori. Nu e de ajuns pentru mine. Nu e de ajuns pentru că eu nu văd nici măcar sute de oameni în orice zi din săptămână. Văd doar case cu porți spectaculoase şi puțini oameni, prea puțini pentru mine.

Am nevoie de lacuri artificiale, parcuri enorme, mulți, mulți, mulți oameni în jurul meu. Vreau. Am nevoie.

E simplu să fii un cineva într-o oraş mic, să fii tipa care scrie în parc, să fii vecina care se uită la prea multe seriale polițiste, să fii nebuna care se plimbă la ora 1 când nu e niciun suflet de om pe stradă. E simplu să fii un cineva. E simplu ca oamenii să îți rețină numele. Nu îmi place asta. Nu îmi place deloc. E simplu, prea simplu pentru creierul meu complex care simte că o ia razna de la cât de simplu e. Îmi place mai mult complicatul. Mereu mi-a plăcut. Vreau mai mult.

Vreau să trăiesc într-un loc în care un om normal rămâne fără aer din cauza aglomerației pentru că eu doar acolo pot respira cu adevărat.

Am nevoie.

Anunțuri

10 gânduri despre &8222;vreau. am nevoie.&8221;

  1. Mi se pare asa de ciudat comentariul de mai sus si articolul, nu neaparat ordinea cuvintelor si exprimarea, ci faptul ca nu mai cred asta. Ca a trecut relativ putin timp, dar acest aspect din viata mea s-a schimbat. Viata e ciudata si amuzanta si dureroasa si ciudata si frumoasa si urata si frumoasa, am mai spus frumoasa?
    A.✌

    Apreciază

  2. Te consideri (TU) „o ciudata”.Esti cât se poate de normala.Oricum tu stii ca singura certitudine a acestei existente relative, bio-fizice,este ‘moartea’,iar în aceasta ‘calatorie’ spatio-temporala scurta,murim putin câte putin în fiecare clipa,trecând prin experiente mai mult sau mai putin placute,crezând,sperând,IUBIND,luptând cu EGO-ul si propriile sentimente,acest razboi din microuniversul interior între ratiunea (rece) a creierului si sentimentele (fierbinti) ale inimii,lupta din care din nefericire,în majoritatea cazurilor se încheie în întunericul si frigul „de afara”…

    Apreciază

  3. Mi s-a părut că nu m-am făcut destul de clar pentru toți cu acest articol, de aceea am mai explicat unele lucruri. Mă bucur că ți-ai împărtăşit punctul de vedere. Ah, România, mi se cam face dor de Bucureşti şi de Constanța.
    Spania este superbă. Nu o pot recomanda doar pentru o călătorie sau pentru o viață aici pentru că fiecare, cum ai spus şi tu, este diferit. Sper să vii. Merită să vii.
    -Andreea.

    Apreciat de 1 persoană

  4. Par mulți locuitor în număr, dar jur că îi văd aşa de puțini! Îmi găsesc pacea, zenul, calmul, liniştea cum vrei să-i spui, în oraşele mari, foarte mari. Indiferent dacă sunt singură sau sunt împreună cu un grup mic sau mare de oameni, indiferent ce fac, am nevoie de agitație în jurul meu şi de ambulanțe la două dimineața şi agitație în orele de vârf.
    Fiecare dintre noi suntem construiți diferit. Din ce spui, îmi pari introvertit. Ei bine, eu sunt puțin din ambele. Nu mă plictisesc niciodată de mine şi ador timpul doar cu mine şi pot zâmbi până la urechi şi să am o energie nebună o zi întreagă printre oameni chiar dacă am dormit noaptea trecută doar două ore. Nu ştiu, undeva ziua perfectă pentru mine ar arăta aşa: începută în fugă, petrecută cu zeci şi zeci de oameni, clar trebuie să existe şi puțin voluntariat acolo şi terminată în apartamentul meu singură. Nu îmi place să am colegi de apartament. Am nevoie ca apartamentul meu să fie doar al meu şi totul să fie aranjat şi dezorganizat pe gustul meu. Sunt o ciudată.
    -Andreea.

    Apreciat de 1 persoană

  5. Am inteles!E bine de stiut ca fiecare om e diferit.Daca mie imi plac zonele mai linistite,asta nu inseamna ca si tu esti la fel si viceversa.Mi-am spus doar punctul de vedere.Salutari din Romania.
    P.S nu am fost niciodata in Spania si sper tare mult sa calc teritoriul lor candva😁☀️

    Apreciat de 1 persoană

  6. Again, nu cred că oamenii sunt făcuți pentru a înțelege alți oameni. Nimeni nu trăieşte în mintea noastră, nimeni nu ştiu de ce spunem ceea ce spunem. Doar noi ştim.
    Nu vorbeam despre o evadare. Aglomerația, oraşele mari, foarte mari nu sunt o evadare pentru mine, sunt singurul meu mod de a respira.
    Acum, sunt într-un oraş din Spania în care nu cunosc pe nimeni. Am nevoie de mai mult timp pentru mine, pentru a mă putea recupera, pentru a fi mai bine, pentru a fi doar eu cu scrisul. Nu cunosc pe nimeni, sunt o necunoscută într-un oraş mic învelit de o arhitectură superbă. Dar nu simt că pot respira aici. Nu ştiu să respir în linişte, nu ştiu să-mi găsesc liniştea în linişte. Am nevoie, vreau, trebuie să trăiesc în oraşe mari, aglomerate, gălăgioase. Am trăit mulți ani într-unul apoi din vaste motive, nu neapărat vrute de mine m-am tot mutat. Nu e acelaşi lucru. Eu îmi găsesc liniştea în agitație. Pur şi simplu aşa sunt construită. Nu cred că e un lucru rău, văd doar că e un lucru extrem de diferit. Pentru majoritatea oamenilor liniştea vine sub forma unui sătuc în care nimic rău nu pare că se întâmplă niciodată, cu băncuțe şi băbuțe şi doar o asurzitoare linişte. Aşa arată acest oraş în ochii mei, dar nu reprezintă linişte pentru mine. Nu are legătură cu stările mele. Îmi găsesc calmul, pacea, liniştea în agitație.
    Oraşele mari nu sunt o chestie pe care să o fac din când în când, sunt un fel de a trăi. Sunt o sursa fără margini de necunoscut împletit cu un savuros cunoscut.
    Mulțumesc pentru părerea ta, sper că ai reuşit să auzi ceea ce am vrut să spun cu adevărat.
    -Andreea.

    Apreciat de 1 persoană

  7. Cu totii avem momente in care ne dorim sa evadam din rutina noastra obisnuita,cu totii vrem sa strabatem lumea,sa cunoastem oameni noi,sa uitam de fetele cunoscute de care te dai mult prea des si te saturi de ele,cu totii vrem altceva decat avem,mai mult decat avem.Vrem.Vrem.Si iarasi vrem.Si pe langa ca vrem,avem si nevoie.Ai vrea macar pentru putin timp sa nu mai dai ochii cu vecina de la colt,sa mergi la un magazin decent fara sa te trezesti cand iesi din el cu 100 de bomboane in buzunar deoarece vanzatoarea n-a avut rest.Cu totii vrem si visam la mai mult.Din cate am dedus ,vad ca iti place aglomeratia,iti plac strazile alea mari ale New York-ului supra populate,iti place sa fii in fiecare zi cineva diferit,sa tr exteriorizezi si nu spun ca e gresit,nicidecum.Ceea ce incerc eu sa spun este ca e bine sa avem scapari de genul cateodata,dar nu in exces.Eu te inteleg mai bine decat oricine.Si mie mi-ar placea sa plec evadez din satul asta in care stau macar pentru o zi.Undeva departe.Nu stiu.Dar in acelasi timp imi iubesc satul.Iubesc batranica aceea care sta ziua pe bancuta si care vrea sa intre in vorba cu mine,imi iubesc familia,prietenii,locul asta,satul asta chiar daca cateodata imi doresc sa plec de aici.Iu iubesc asa cum e el!

    Apreciat de 1 persoană

  8. Reorienteaza-ti directia cautarilor spre microuniversul interior,priveste si percepe cu ochii inimii,sufletului,miracolul enigmati al fiintei tale,creatie paradoxala necunoscuta,neexplorata,”pamânt nou” în care vei descoperi comori ascunse,taine ale vietii autentice eterne,îngropate în profunzimile întunecate atemporale ale microuniversului sinelui.
    Cu cât vei sapa mai în profunzime cu atât vei descoperi comori si pietre pretioase,mai scumpe mai stralucitoare si mai valoroase,cu care-ti vei putea zidi un palat superb,un TEMPLU,etern,atemporal care va straluci ca o stea pe bolta întunecata a macrouniversului…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s