187 plus sinucidere

Nu știu să vorbesc despre sinucidere, pur și simplu nu știu deși ne-am ținut de mână în plimbarea noastră lungă care încă îmi pare fără sfârșit…câteodată.

Am încercat să mă sinucid ultima oară, poate ar trebui să nu folosesc așa cuvinte mari ca *ultima oară*, poate ar trebui să spun cel mai recent…cel mai recent am încercat să mă sinucid săptămâna trecută. ultima oară…sună bine, dar nu cred că nu voi mai încerca…ultimele gânduri care care prezentau un posibil scenariu ca un cadou, un scenariu de acest gen..le-am avut dimineața trecută.

M-am oprit din a-mi număra tentativele la 187. Nu știu dacă era o zi de septembrie sau de decembrie când am făcut-o, dar m-am oprit, m-am oprit doar din a număra.

Încă nu știu cum să vorbesc despre depresie, despre sinucidere în special. Eu și ideea această avem o relație specială. Ne-am întâlnit ocazional în 2012 când bulimia și plânsul îmi deveniseră ocupații principale. A dispărut subit ca și bulimia și s-a întors apoi la mine, amândouă au făcut-o.

Mi-am dorit să mor dintr-un motiv care încă are sens pentru mine. Îmi doream să mor pentru că eram în dureri cuplite și părea că singura modalitate de a omorî durerea din viața mea era să mor și eu o dată cu ea. Nu am încercat pentru că mă pierdusem pe mine, deși mă pierdusem, nu am încercat asta din cauza unei foste iubiri și nici măcar din cauza trecutului. Încercam și încercam și încercam din nou pentru că durerea a fost insuportabilă, că-mi distrugea întreaga viață. Era un chin fizic și psihic și emoțional. Era o durere mare, prea mare, prea multă pentru o ființă, pentru orice ființă.

Încă nu știu cum să vorbesc despre sinucidere, nu așa cum ar trebui.

De ce sunt încă în viață? Nu am nicio idee.

Aș putea spune că nu am încercat suficient. Chiar aș putea spune asta, chiar dacă probabil am depășit numărul 200, chiar dacă am încercat să mă sinucid peste 187 de ori. Nu am și nici nu am avut un pistol, nu reușeam niciodată să mă spânzur, îmi era frică de cuțite, mai exact de durerea care știam că va veni cu ele.

Am încercat cu pastile și până și cu cablurile căștilor mele, dar de cele mai multe ori încercam doar să mă sugrum. Mi se părea cea mai bună metodă pentru că eu încercam să mă omor doar pentru că durerea era prea mare și în mintea mea nu era posibil ca eu să pot scăpa de ea vreodată cu adevărat, credeam că pentru a o omorî pe ea e nevoie să mă omor și pe mine. Deci eu încercam să scap de durere, nu să-mi provoc una mai mare.

Da, am avut momente în care mă biciuiam și mă zgâriam din frustrare și furie sau o mare nepăsare, dar nu a fost niciodată ceva mai mult de atât. Parcă încă mă văd plângând și suspinând și lovindu-mă cu pumnii în cap în timp ce în mintea mea zbura doar gândul *că nici atât nu pot să fac*. Fiecare tentativă eșuată a fost urmată de o asemenea frustrare, de o frustrare care nu poate fi descrisă așa cum merită în cuvinte.

De ce eu încă mai trăiesc? Nu știu, poate a fost instinctul de supraviețuire, nu știu dacă inconștient eu nu vreau să mor sau poate e un alt element în acest puzzle fără început și sfârșit pe care eu nu îl pot vedea acum.

Nu știu dacă voi încerca să mă sinucid peste două zile, mâine sau peste două ore. Nu știu dacă ultima oară a fost cu adevărat ultima oară. Știu că uneori toate frustrarea mea dispare când îmi imaginez un scenariu în care ei îmi găsesc trupul mort și uneori când îmi scriu biletul de adio.

Nu există reguli în bolile psihice. Nu există reguli când te va putea lovi acel sentiment, cât va dura. Câteodată parcă nu există reguli nici măcar legate de tratamente. Până la urmă, nimeni nu a creat un medicament care să omoare depresia, ci doar să omoare copii ei.

Încă nu știu să vorbesc despre sinucidere. Sunt atât de multe lucruri încă nescrise aici. Sunt încă în această bulă, nu simt că văd toate lucrurile clar, dar știu că voi mai vorbi despre asta pentru că e nevoie.

Aceasta e doar o bucată pusă împraștiat aici despre sinucidere pentru că încă nu știu cum să vorbesc despre ea.

-Andreea.

Anunțuri

25 de gânduri despre &8222;187 plus sinucidere&8221;

  1. Sunt doar o tipa din Timis care acum sta cococata la etajul doi al unui apartament prea mare pentru ea in Spania, la doua ore de capitala de care va fi vesnic indragostita.

    Apreciază

  2. Ai grija de tine, o sa fie bine, sunt convinsa ca esti un om bun, care va putea fi recunoscut si iubit si mai mult dupa ce va invata sa se recunoasca si sa se iubeasca, pe sine si viata, indiferent de orice. Si, daca ai nevoie, poti sa vorbesti cu mine. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  3. Mulțumesc mult pentru că ai spus câteva cioburi din povestea ta! Mulțumesc pentru că ai avut încredere să faci asta.
    Subt sigură că ale tale cuvinte vor fi sare pe rană şi în acelasi timp un dulce tratament pentru cei care au nevoie.
    Apreciez cuvintele tale.
    -Andreea.

    Apreciat de 1 persoană

  4. Sa stii ca si eu am trecut prin depresie, self-harm, tendinte sinucigase am avut si eu. Iti spun asta ca sa ma asculti, nu stau sa ma lungesc cum am fost total rupta de orice insemna viata sau cum durerea era o stare de a fi care nu credeam ca o sa se schimbe vreodata. De fapt, mi-a luat ani de zile sa fiu fericita, cum sunt acum, nu anticipam ca exista macar posibilitatea ca o sa ajung asa, sau macar care sunt pasii care o sa ma transforme in ceea ce sunt azi. Iti spun doar pentru ca sper sa te ajute:
    1) Exists un citat inspirat din spiritualitatea budhista cred, nu prea stiu exact dar este la mine s-a aplicat. Spune cam asa: depresia apare atunci cand un om este blocat pe un singur drum. Se poate referi la situatia curenta sau la trecut, la orice cauzeaza depresia spun eu. Dar, in orice caz, ce vrea sa zica este ca uneori, ca sa te deschizi iar catre viata, trebuie sa iti schimbi perspectiva, fericirea chiar este o alegere ce depinde de cum vrei sa vezi lucrurile.
    2) La mine s-a legat mult acest lucru de primul sfat- ai vointa sa faci tot ce poti ca sa elimini oamenii nocivi tie din viata ta. Primul pas in a face asta e cel mai simplu, desi poate parea ca e cel mai greu: ai cat mai putine legaturi cu oamenii care stii sigur ca iti fac rau. Al doilea pas se refera la oamenii care tu crezi ( sau vrei sa crezi) ca iti fac bine si iti fac rau de fapt, pe aceia ii descoperi doar daca esti sincera cu tine si mai asculti si ce zice lumea care chiar te vede pentru cine esti, ca asa sa fii sincera cu tine e uneori o mare provocare, mai ales ca dupa ce ii lasi sa-si vada de altceva o sa te simti poate mai goala in suflet, si o sa treaca o perioada pana descoperi de ce ai putea sa te mai agati( dar sa fie oameni si lucruri pozitive pentru tine, apropiate dorintelor tale constructive, de lunga durata, si sa nu se incadreze in aceleasi tipare nocive pe care poate le ai, iarasi e foarte important).
    3) Uneori o schimbare in exterior poate genera o schimbare in interior. Ca sa dau un exemplu, pe mine sa ma mut singura m-a facut mai puternica si mai rezistenta, intrucat am devenit nevoita sa indeplinesc o rutina pe care de obicei o facea mama pentru mine. Acest lucru m-a ajutat sa ma dezvolt emotional si psihic chiar, intrucat sunt mai ordonata, nu numai in comportament, ci si in modul de a gandi.
    4) Un psiholog te ajuta si el sa te intelegi in multe aspecte. Bine, stiu ca nu oricine, am schimbat o patru psihologi in decursul vietii mele, si am o groaza de povesti despre unii care nu erau buni sau nu erau buni pentru mine. Dar daca nu vrei sa te duci la psiholog, cauta ajutor la persoane, dar neaparat sa stii ca poti sa ai incredere in ele. Pe mine m-au ajutat anumiti profesori, anumiti parinti ai altor copii, psihologul pe care il am acum. Traim printre oameni si pentru oameni, ca de-aia exista o societate, fara alti oameni nu poti sa supravietuiest sanatos, atat fizic cat si psihic, cu toate ca uneori ai impresia poate ca oamenii mai mult distrug. Cauta ajutor in ceilalti si vei vedea ca orice vezi tu ca un hau adanc nu este atat de negru pe cat pare.
    5)Orice faci in defavoarea corpului tau ( la mine fiind vorba de taiat) este datorat neputintei pe care o simti in tine si daca ai incercat sa te opresti in orice fel dar n-a mers, se va opri cand cineva te va indemna sa o faci cu toata fiinta ta. Pe mine colega de camera, care mi-a dat spirt peste taieturile proaspete m-a facut ca, atunci cand am avut cea mai proasta zi din viata mea pana acum, sa nu mai pot sa apas lama pe vene. Si am fost nervoasa fara motiv din cauza felului in care m-a daitrus ziua aceea doua saptamani de zile, zile de lupta cu mine, in conditiile in care deja nu se mai putea zice ca aveam despresie sau orice alta problema prin care sa imi fac rau. Cel putin, mai mult rau decat isi face toata lumea.
    6) Sunt convinsa ca Sara, colega mea de camera, s-a si rugat pentru mine, e o persoana cu vointa, putere si credinta in cantitati considerabile, iar un pic de credinta, macar in tine, ajuta. Ajuta mult, pentru ca nu stii cum o sa iesi din depresie, ea pare ca un desert de nestrabatut, in realitate este doar un pas imporant de facut, urmat de alti pasi de mentinere. Nici nu trebuie sa stii cum o sa faci ca sa fii fericita, sau cum ar trebui sa se simta pentru tine, dar trebuie sa ai credinta ca o sa faci si o sa fii.
    7) Nu trebuie sa ai incredere in oricine si oamenii pot fi rai pentru tine, dar tu nu esti, asa ca fii puternica, si asteapta-te sa fii si dezamagita, dar nu e capat de lume. Singurul capat de lume e sa mori, atunci chiar nu mai ai ce rezolva.
    Nu ti-am scris sa stii degeaba, nici nu vroiam sa citesc articolul pentru ca primele randuri m-au transpus in aminitri cu care nu mai vreau sa am de-a face, dar am trecut si eu prin stari ingrozitoare si cred ca e important sa ajuti, din moment ce altii te-au ajutat.
    Incerc doar sa te ajut, fie ca literele de mai sus o sa-ti intre pe o ureche si o sa-ti oasa pe alta. Nici nu te cunosc prea bine, asta e marea problema, dar vreau sa fii bine, pentru ca sunt convinsa ca esti o persoana capabila de multe si nici tu nu stii asta, d-apai ceilalti. Sunt convinsa pentru ca stiu prin ce am trecut eu. Si poate sa fie totul bine, trebuie doar sa lupti, poate ai in tine puterea asta din moment ce ai rezistat pana acum, si se poate sa fie tot ce iti doresti mai mult, de fapt.
    Inca ceva, nu crede ca o sa fii mai speciala dupa ce o sa-ti revii din toate acestea, cum zice Chuck Palahniuk: „Unii se nasc oameni, altii lupta toata viata ca sa devina.” Ma rog, nu stiu daca citatul e fix asa, dar l-am scris acum din cap. Si poate avea multe valente, dar se potriveste dupa mine si in situatia depresiei. Este motto-ul vietii si luptei pe care o duc.
    Nu uita, o sa-ti ia ani sa ajungi sa treci peste definitiv, dar primul pas e cel care face diferenta. Fii puternica!

    Apreciat de 1 persoană

  5. Erai sigura,deoarece ti-ai dorit profund si sincer sa-mi cunosti parerea,iar eu am simtit aceasta dorinta a ta în profunzimea constiintei (o forma paradoxala de transmisie telepatica) . 🙂

    Apreciază

  6. „Daca nu ai mai fi, daca acel text nu ar mai fi scris, intreaga lume va pieri.” Nu cred ca am insinuat asa ceva in comentariul anterior. Nu cred asta, Doamne, chiar nu cred asta deloc. Am incercat sa spun printre cuvintele mele mazgalite ca e nevoie sa vorbim despre asta, e nevoie sa vorbim despre asta mai mult. A sunat de parca am spus altceva? Jeez, om my…

    Legat de inteles nu cred pentru nicio secunda ca oamenii sunt facuti pentru a intelegi alti oameni. Doar tu stai in mintea ta, cu gandurile tale, doar tu stii cand ai mintit si de ce si de ce ai spus aia si aialalta. Oamenii pot stii si atat. Pot fi sprijin ocazional, dar a intelege…in adevaratul sens al cuvantului…e cu totul alta poveste.

    -A.

    Apreciază

  7. Acum urma sa spun ca inteleg ce spui si ce simti. Nu ? Dar defapt doar tu intelegi cu adevarat ce este in sufletul tau. Eu nu vorbeam despre tine, pentru ca daca as fi facut-o as fi facut-o pe un ton magulitor. Un om care se joaca cu literele asa cum o faci tu este un om mult prea minunat pentru a fi trist. Dar ce stiu eu. Asa cum ai scris, bucuria si tristetea sunt parti din noi. Nu sunt nici bune nici rele, sunt doar… Noi.
    Eu am scris despre speranta.
    Despre posibilitatea de a schimba ceva. Nu eu, nu tu, oricare dintre noi.
    Poate ca intr-o zi un text de al tau ar putea schimba lumea.
    Sau poate ar schimba un singur om. Pentru ca un singur om este intreaga lume. Daca nu ai mai fi, daca acel text nu ar mai fi scris, intreaga lume va pieri.
    Este si asta o perspectiva , nu ? :)))
    Cat priveste viata dupa moarte. Nu stiu daca ai intrat pe blogul meu, dar eu sunt un visator incurabil. Daca nici cineva ca mine nu viseaza la reincarnari si alte prostioare din acestea.
    Dar realitatea.
    Realitatea este ca deocamdata nu stim nimic.
    Absolut nimic.
    Iar acum sunt mult prea ocupat sa traiesc amarata asta de viata, cu bune si rele, decat sa aflu ceva care oricum nu va mai conta.

    Apreciat de 1 persoană

  8. Pentru că nu integrez acest articol în ceea ce văd eu ca arta, îți voi spune asta: este adevărat, totul din acest articol este sută la sută adevărat. Spun că nu îl văd ca pe o arta, pentru că sunt prea ocupată să văd textul ca pe un strigăt, nu strigătul meu de ajutor în încercarea mea de aprinde firmuturi de viață, cât strigătul celor care nu pot vorbi. Depresia e reală. Sinuciderea e reală şi multe, multe vieți se pierd în acest mod şi sunt într-o continuă nebună creştere. E un lucru mai mare decât mine. E mult mai mare decât mine şi cât timp am un glas, puternic sau slab voi vorbi despre lucrurile cărora le-am închis mai toți o dată sau de mai multe ori uşa în nas.
    Arta din punctul meu de vedere stă în mister şi de aceea îi las pe toți să vadă exact ceea ce vor ei să vadă. Dar textul ăsta nu e arta, e o oglindă, e un purice de adevărat într-o societate făă pisici.

    Legat de ceea ce ai spus, nu ştiu dacă există un ceva după moarte. Nu pot spune lucruri despre acel Univers pe care încă nu l-am experimentat. Nu am de unde să ştiu dacă mă aşteaptă un hol sau un Rai sau un Iad sau o altă viață. Nimeni nu ştie, putem specula doar, putem inventa poveşti şi atât. Dar dacă lăsam viața şi moartea în ciornele noastre pentru o secundă, putem să vorbim despre un acum. Un acum care nu merge atât de bine, din multe puncte de vedere. Un acum în care fiecare dintre noi trebuie să facem ceva pentru un ceva în care credem.
    Viața şi moartea, bunătatea şi răul, toate par că se împletesc în culori calde şi țipătoare într-un mare tablou…şi în tablou sunt eu şi eşti tu şi e el şi e ea şi noi toți suntem acolo şi după ce murim, noi încă suntem acolo prin acțiunile noastre, prin cine am fost şi ce am spus, suntem acolo chiar dacă sunten uitați pentru că în realitate influențăm mereu şi de cele mai multe ori nici nu ne dăm seama şi eu am văzut depresia şi am cochetat cu sinuciderea şi eu nu sunt singura şi articolul ăsta e pentru eu cea de acum doi ani care era mai mult sau mai puțin ignorantă şi pentru eu cea de acum 3 săptămâni când simțeam că eu sunt singura care trece prin aşa ceva, că totul e doar o fantezie în mintea mea, un ceva inventat de mine care nu a fost niciodată acolo. Articolul acesta scris într-o manieră ciudată la 2 dimineața e pentru schimbare şi e doar primul din cele care vor urma.

    -A.

    Apreciat de 1 persoană

  9. Ce se intampla dupa ce mori? Nimic.
    Poate acesta este raspunsul.
    Viata iti poate aduce in orice secunda ceva nou. Bun sau rau. Dar aduce ceva.
    Moartea numai aduce absolut nimic.
    Nici macar liniste. Pentru ca esti prea mort sa o mai pretuiesti.
    Uneori ma gandesc ca ar fi frumos sa crezi ca viata este ca un joc, pe care-l poti reseta cand vrei tu.
    Dar nu este.
    Moartea este ca un text pe care-l scri si pe care brusc il stergi definitiv.
    Numai ramane nimic.
    Uneori nici amintiri.
    Dar. Atat timp cat inca scri. Chiar daca o faci prost, chiar daca te corectezi, in orice secunda poti avea inspiratia de a transforma acel text prost, mizer, intr-o capodopera. Daca inca scrii, esti acolo..
    Moartea nici macar nu este sfarsitul durerii. Pentru ca esti mult prea mort sa simti asta.
    Dar uneori este inceputul durerii pentru cei carora le pasa.
    Viata este sansa pe care o avem in fiecare secunda sa schimbam totul.
    Chiar daca de un miliard de ori nu ne-a iesit, atata timp cat inca tastezi, oricand ceva poate schimba totul la 360 de grade. Poate ca azi nu vezi nici un motiv sa traiesti. Poate ca nici maine si poate nici macar un an de acum incolo.
    Dar intr-o zi poti gasi ceva care sa rastoarne totul.
    Acesta este darul vietii.
    Nu stiu daca textul tau este unul real sau o metafora.
    Sper sa fie doar un joc de cuvinte.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s