epui

spuneam anterior într-unul dintre articole că am o relație ciudată cu ajutorul, mai exact cu ideea de a cere ajutor(în viața personală) şi tot aici mai spuneam că eu consider că e mai sănătos să îl ceri inainte de a ajunge la fundul prăpastiei.

şi iată-mă din nou aici, gândindu-mă mult prea mult dacă acum, astăzi ar trebui să cer din nou ajutor sau nu. 

mi-am petrecut ultimele zile stând destul de mult în capul pentru că săptămâna trecută am alunecat şi am picat în vechile obiceiuri, în lucruri pe care credeam că le-am uitat. dar am supraviețuit, mereu o fac…dar supraviețuirea nu mă mai satisface, nu-mi ajunge doar să respir şi să nu mor o zi întreagă, vreau să şi trăiesc. 

nu am cerut ajutorul până acum, deşi i-am spus lui P. luni toate lucrurile care s-au întâmplat vineri, sâmbătă şi duminică, cele mai alarmante, cel puțin. ca de obicei, nu a ştiut să-mi răspundă, dar a fost okay pentru că nici nu plănuiam să-i spun toate acele lucruri, doar le-am vomitat fără să vreau când am simțit că se va termina conversația curând. probabil dacă aş fi primit un răspuns, indiferent care ar fi fost acela nu aş fi fost mulțumită. nu-mi plac sfaturile…aş fi vrut să scriu detest, dar orice sentiment acum este un sentiment prea obositor de simțit.

sunt în punctul acela în care nici măcar corpul meu nu mă ascultă. sunt doar atât de epuizată din fiecare punct de vedere posibil. şi stau din nou în fotoliul meu care acum e şi el enervant şi mă gândesc iar cum ar arăta dacă-i cer ajutorul persoanei care mă poate ajuta acum şi ce implică acest lucru şi cum ar putea arăta ziua de astăzi, de mâine prin forțele mele. 

fiecare lucru este o presupunere, ştiu. stau prea mult în capul meu, ştiu. alte persoane o duc mai rău decât mine, ştiu…dar şi eu o duc rău, destul de, foarte…ştii?

rândul acesta a început cu o listă de lucruri de care aş vrea şi aş putea să mă plâng, dar nimeni nu vrea să audă aceste lucruri, oameniilor nu le plac persoanele care se plâng, nici persoanele care în imaginea lor se laudă prea mult, aşa că aceste rânduri sunt cu totul alte rânduri decât au gost inițial.

sunt atât de multe, multe, multe lucruri care nu merg bine şi eu încerc să fiu bine, chiar încerc şi încerc să fac bine şi să am grijă de planta mea şi nici măcar asta nu o fac bine, dar măcar apartamentul meu e curat şi frumos şi aranjat, dar e degeaba pentru ca eu nu sunt bine si chiar încerc, încerc, încerc să fiu bine şi doar nu sunt şi mă tot gândesc că acum ar trebui să cer ajutor sau poate ieri ar fi trebuit să-l accept sau poate ieri ar fi trebuit să cer sau poate eu pot să supraviețuiesc şi astăzi singură pentru că deşi îmi doresc să-mi trăiesc viața, acum, astăzi la fel ca ieri, la fel ca acum o săptămână este doar despre supraviețuire.

măcar de aş putea scrie…nu, nu vorbesc despre blog unde vomit cuvintele mereu fără să-mi fac griji de greşeli de exprimare sau de cele gramaticale, unde nu editez niciodată, dar mereu public, ci de scrisul de mână cu un pix pe o foaie.

 vreau să urlu cu fiecare răsuflare

 toată durerea până dispare,

dar sunt atât de obosită

sunt doar prea obosită.

nu am de unde să încep

dar am o infinitate de lucruri de spun

cuvinte fără picioare şi fără mâini

dar eu tot nu am energie.
m-am plâns în acest articol deşi mi-am promis că nu voi face asta şi nu mi-am găsit un răspuns, dar pe blog niciodată nu fac asta. 

sunt doar atât de epui…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s