frică, cea mai mare frică.(37/42)

câteodată

necunoscutul îmi face pielea să se ridice

ochii să nu-mi doarmă

şi inima să-mi bată.

e un amestec de 

„am uitat că treapta aceasta există”

şi „Doamne, simt că zbor!”.

dar e şi mai mult de atât, 

e mult mai mult de atât 

şi mereu va fi.

dar oricât de amar gustul unei noi aventuri poate fi la început

nu aş schimba niciun minut

pentru că la finalul zilei

ceea ce mă sperie cel mai, cel mai mult

este şi poate mereu va fi

obişnuitul, banalul 

oamenilor de zi cu zi.
şi spală-mă, din nou

apă necunoscută şi

scufundă-mă şi îneacă-mă

şi arată-mi frumusețea din adâncuri

şi scoate-mă la suprafață

şi mai sărută-mi o dată 

pala mea față

şi aruncă-mă în alte ape

şi răpeşte-mă din nou

şi iubeşte acum

şi loveşte-mă din nou

dar să nu-mi oferi vreodată

banalitatea.
-A.🌹
//4:30, 9 mai, 2017, marți.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s