întreaga lume(10/42)

Miercuri, 12/04/2017

8:26 am

şi atunci am realizat parcă pentru prima oară cât de încăpățânată am fost, cât de fixată am fost pe un oraş anume, pe o anume țară încât am uitat ca am întreaga planeta la dispoziție.

A fost unul dintre acele lucruri pe care ți le spui conştient, care ştii că sunt adevărate, dar pe care nu le simți până la un moment dat.

partea bună când nu mai am rădăcini niciunde, în nimic, când nu mai aparți şi nimic nu-ți mai aparține…partea bună este că dai de un sentiment de libertate foarte rar întâlnit.

acum te poți reinventa, poți fii cine vrei tu să fii, poți să-ți construieşti o căsuță frumoasă din ruine.

E ca şi cum te-ai mai naşte o dată, dar nu începi de la zero, nici măcar nu începi pe minus, începi totul pe plus. Mi-a luat ceva timp să realizez că de fapt sunt pe plus şi nu pe minus pentru că mă tot gândeam la lucrurile pierdute, contactele care m-au văzut la fundul propriei mizeri, dar nu este aşa. Toate experiențele mele au fost, sunt mult mai important decât lucrurile care au rămas în urmă. Acum văd mai clar cine sunt, ce îmi doresc…cred că aşa arată începutul maturității…începi să te dezbraci de toate lucrurile care nu te reprezintă până devii tu, cel care vrei cu adevărat să fii, cel care eşti, deşi nu te vezi printre toate convingerile limitatoare.

Am datoria față de mine să încerc mai mult, să încerc să fiu implicată în mai multe experiențe noi, să dau tot ceea ce am mai bun când ceva mă pasionează şi să am grijă de sufletul meu. 

Trebuie să încerc. 

Vreau să încerc. 

Am nevoie să încerc. 

Am început.
-A.

Anunțuri

18 gânduri despre &8222;întreaga lume(10/42)&8221;

  1. Religie … Nu !

    Cred că fiecare dintre noi în momentul creației, indiferent de ce creează, se conectează la un „server comun”, în termeni de IT, sau la viață, în termeni folosiți de mine, la Dumnezeu, în termeni religioși.
    Dar din moment ce pentru mine religia e doar un concept, nu vorbeam din punct de vedere religios.
    Ce am spus, o gândesc universal, din toate punctele de vedere, raportat la timp și spațiu.

    Am multe de spus aici … Dar probabil as așterne gândurile tale pe foaie din nou … Deci știi și tu despre ce vorbesc.

    Apreciază

  2. Dacă vorbeşti despre religie, avem prea multe de spus aici, nu doar noi doi, ci întreaga planetă…
    Dacă o spui din punct de vedere psihologic, da, oamenii au aceleaşi nevoi primare, fiecare dintre noi are baza nevoilor indiferent de acțiunile noastre. Again, multe de spus…la ce te-ai referit mai exact, tho?

    Apreciază

  3. Acesta este un compliment pe gustul mei😂
    Mulțumesc!
    But also, o persoană nu poate acoperi niciodată cu adevărat un întreg subiect indiferent cât de mult încearcă să vadă fiecare posibilitate în parte…pentru că până la urmă este doar o persoană cu anumite idei, puncte de vedere formate…de aceea, lucrul în echipă este aşa prețios pentru că uneori, deşi tu crezi că vezi totul, nu vezi totul şi poate o altă persoană o face şi poate ideea respectivă schimbă totul, poate îmbunătățeşte aspectul final.
    Poate acesta este motivul principal pentru care iubesc să ascult activ…pentru că niciodată nu ştiu exact ce voi asculta în continuare, ce lucruri voi auzi, lucruri care îmi pot schimba viața…soo, cred că ai lucruri de spus, lucruri la care poate eu nu m-am gândit…nu ştiu dacă aici(deşi aşa cred) sau în celelalte părți, în alte articole…dar ştiu că aştept cu nerăbdare să le ascult, aşa cum cu nerăbdare îți citesc articolele, unele dintre ele par lucruri, idei scoase din mintea mea şi puse pe hârtie, altele par scoase dintr-o altă carte
    -A.

    Apreciază

  4. Mulțumesc!
    Personal, preferam să-ți văd punctul/punctele de vedere legate de subiect, mai multe legate de acest articol sau poate doar câteva legate de ultimele comentarii. Iubesc să aud alte păreri mai mult decât am iubit vreodată recunoaşterea sau complimentele. Am învățat să le accept mereu, deşi poate uneori nu le înțeleg sau alteori nu simt că sunt necesare sau că le merit.
    Mulțumesc! 🙂 dar nu simt o victorie sau un sentiment de împlinire, ci doar mai multă confuzie, dar mulțumesc!
    -A.

    Apreciază

  5. Nu ştiu exact dacă eu cred în echilibru…într-un echilibru emoțional, cred în cel învățat la orele de fizică din liceu…totuşi orice lucru mic învățat se poate pune în lumină într-o comparație legată de viață…dar încă nu ştiu sigur dacă eu cred în el…echilibru, un cuvânt care poate exprima atât de multe şi în acelaşi timp nimic…ştii? ‘armonia, echilibrul’, starea aceea de linişte despre care toți vorbim tind să o simt în cele mai nebune momente, nu vorbesc despre adrenalină, ci despre liniştea din agitație, din neclar, dintr-un dezechilibru total…again, nu vorbesc despre agitația din timpul zilei, ci despre felul în care adorm cu un zâmbet pe față pentru că ştiu că am făcut astăzi ceva, dar în acelaşi timp ştiu că nu mi-am îndeplinit toate responsabilitățile, că am pus accent pe o anumită parte, dar nu pe cea care trebuia*, cea care era urgentă şi poate mai importantă din n motive. Când spune cineva echilibru mă gândesc la minutele în care sunt într-un taxi spre o altă locație într-o zi prea agitată şi încărcată în care mulți ar spune că nu am timp nici să respir…după cum vezi…echilibrul meu este într-o strânsă relație cu neglijarea aspectelor mai importante(de cele mai multe ori doar din punctul altora de vedere, pentru că importante pentru mine sunt lucruri care mă fac să mă simt bine) şi cu împlinirea…but again, toate acestea au fost acum mult timp, perioadă în care sănătatea psihică nu a fost cea mai bună…nu ştiu, nu am o imaginea clară asupra echilibrului meu, da, ştiu cum arată echilibrul prezentat de alții, echilibru în viața personală şi cea profesională, dar încă nu îl recunosc pe al meu…dar presimt că o voi face destul de curând, întreabă-mă ce văd prin echilibru, dacă eu cred în el peste o lună sau două, probabil voi avea un răspuns mai coerent, mai bine argumentat, pe scurt mai clar.
    Oricum acest articol nu este despre un echilibru, din punctul meu de vedere cât mai mult despre un lucru simțit cu adevărat, după ani în care doar l-am ştiut, este mai mult un îndemn spre acțiune…
    Oricum o concluzie la acest random şi poate prea lung comentariu ar fi: totul se schimbă şi asta e cel mai bun lucru din viețile noastre.
    -A.

    Apreciat de 1 persoană

  6. De asta am spus echilibru .
    În ideea că între a fi o persoană fără responsabilități cum ar fi un copil și a fi o persoană prea prinsă în mirajul vieții cum ar fi un om matur (probabil nu și în gândire) care uită ce înseamnă să trăiești, ar fi bine dacă găsim un echilibru.

    Apreciază

  7. Dorința asta de a mai fi copil care creşte în noi de multe ori este trimis de subconştientul nostru că poate ceva acum nu e tocmai bine, că poate avem nevoie să ne bucurăm mai mult de lucrurile simple, să ne uităm la lume ca un copil care încă nu a învățat bine să meargă.
    Maturitatea din punctul meu de vedere, mereu va fi despre a te dezbrăca de lucrurile care nu te reprezintă cu adevărat, care nu sunt pentru noi…lucru care există împreună cu ideea de a fi copil, de cele mai multe ori…

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s