nu mai și nici ei nu mă…(5/42)

tumblr_inline_mgdtb43F6Y1qg4knb.jpg

nu mai caut oameni

și nici ei nu mă caută.

De ce nu mai caut alte persoane?

Pentru că pur și simplu nu am un motiv bun pentru a face asta. Depresia te transformă într-o altă persoană, depresia te face să vrei să te scufunzi singură, deși câteodată îți permite să strigi după ajutor.

Am strigat mult după ajutor la începutul acestui drum, să-i spunem interesant, dar am văzut cum oamenii în care tu ai avut încredere să le povestești lucruri atât de urâte se îndepărtează ușor: unii pentru că se plictisesc să audă aceleași lururi spune mereu și mereu sub alte forme, se plictisesc de durerea ta, că tu încă nu ești bine, alții pentru că pur și simplu sunt ocupați în viața lor de zi cu zi, sau poate că unii nu te pot înțelege deloc și se pierd în detalii, dar poate nici nu le-a păsat cu adevărat de la început pentru a reține unele lucruri esențiale. Adevărul e că nu îi pot condamna, este obositor să vorbești cu o persoană care pare să îți fure mereu energia, mai ales dacă tu nu ești foarte bine, sănătos.

Dar lipsa lor de interes, lipsa de mesaje care spună *încă mai trăiești?* m-au ajutat enorm de mult.  Am avut timp pentru a deveni cea mai bună prietenă a mea și încerc mereu să mă ridic acestui  statut până și în cele mai urâte zile ale mele. Am învățat să mă ascult pe mine mai mult, să fiu mai atentă la gândurile care îmi traversează mintea, la felul în care gândesc, am învățat să mă cunosc mult mai bine, să mă analizez mai mult și să văd care dintre metodele general valabile de îngrijire fruncționează la mine, să văd mai bine de ce am nevoie.

Aflasem anul trecut că foarte multe persoane m-au văzut picând, m-au văzut când și ultimul strat de siguranță a fost luat într-un mod barbar și am căzut în prăpastia în care încă mă mai aflu…dar nimeni nu m-a întrebat cum mă simt eu, ce s-a întâmplat în realitate, ei doar au vorbit despre mine, despre ce s-a întâmplat, despre nimicul pe care îl știau și cum le va afecta acest lucru relația cu mine, organizația, viața, în general. Au presupus că este în totalitate vina mea și că eu am început să urmez o cale greșită pentru că îmi doream asta. În mod ciudat, acest lucru nu m-a făcut să îmi pierd încrederea mai mult în oameni, în omenire, ci m-a ajutat să cunosc mai multe despre persoanele respective, despre modul lor de a gândi și m-a ajutat să-mi văd mai bine prietenii și grupul de cunoștiințe. Prietenii nu-i voi învinovăți niciodată pentru că nu au știut cum să fie în jurul meu,  nici măcar pe cei care au suferit de această boală pentru că fiecare experiență este diferită, fiecare om este unic.

 

Eu astăzi nu mai caut oameni pentru că nu mai simt nevoia, pentru că știu că mereu mă voi avea pe mine și mereu voi avea o foaie de hârtie care mă va asculta mai bine decât alte persoane. Sunt o extrovertită în depresie, e o combinație ciudată, dar asta nu înseamnă că eu niciodată nu pornesc o discuție sau că nu vorbesc cu persoanele cu care locuiesc în aceeași casă. Da, normal, există zile proaste în care prefer să fiu doar eu cu mine și să fac mici lucruri care să îmi însenineze ziua când simt că mă pot ridica din pat.

Cum am spus mai sus, la începutul acestei expediții, am vorbit cu o mână de persoane cu care aveam încredere și pe ceilalți doar i-am ignorat, deși vorbeam înainte destul de des cu unele persoane…dar cum am încetat să îi caut, ei au încetat să mă caute.

Este al naibii de liniștitor acest lucru din foarte multe motive: știu că în momentul în care voi *reintra în societate* voi începe aproape de la zero cu prieteniile și voi avea multe cunoștiințe, dar acesta nu este un lucru care mă sperie, absolut deloc., chiar îmi trasează un zâmbet larg și tâmp pe chip.( mereu voi iubi oamenii)

Pentru mine, persoană catalogată drept FOARTE INSISTENTĂ, lucru care a fost destul de adevărat din cauza unor lucruri din trecut(deși doar 2 persoane mi-au spus acest lucru în față) să spun că mă simt extrem de bine în pielea mea, să spun că îmi iubesc timpul singură, nu scriind, nu urmărind seriale sau citind cărți, fără distrageri, doar eu și gândurile mele este un lucru extrem de important, un lucru extrem de frumos. Nu știu dacă toți oameni ajung la acest lucru, știu clar că pentru mine a fost o călătorie începută acum muuult, mult timp încă de la prima experiență folosind trenul singură…și sunt astăzi aici. E minunat să pot privi în urmă când îmi ocupam fiecare clipă făcând ceva sau vorbind cu o persoană sau 10 pentru că inconștient nu îmi doream să fiu cu mine și să mă văd acum, savurând fiecare clipă de liniște cu mine. A fost un drum lung care cu siguranță nu s-a terminat, dar știu că de acum înainte totul va mult mai ușor pentru că mereu voi putea apela la cea mai importantă persoană din viața mea și știu că voi putea primi bunătate, înțelegere și motivare.

nu mai caut oameni

și nici ei nu mă caută,

dar totul este acum mai bine

 

 

mulțumesc,

depresie,

pentru acest cadou neașteptat.

 

-A.

descărcare

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;nu mai și nici ei nu mă…(5/42)&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s