oameni fericiți în nefericire…

Când mă gândesc la acest tip de oameni, îi văd mereu pe unchiul şi mătuşa mea, doi oameni trecuți de 30, cu un singur copil şi prea multe rude.

Deşi spun oricui că nu le place munca lor şi că „asta e, nu avem ce face, trebuie să ne câştigăm bănuțul”, ei par bine majorotatea timpului, par este cuvântul esențial…fericiți.

Mereu se plâng de câte ceva, mereu există probleme în căsnicia lor, probleme mari de sănătate,”lucruri care nu ne plac, dar asta e, n-avem ce face”, obligații pe care nu le suportă, alcoolism, violență casnică,prea mult şantaj şi „problemele copilului”.

Pe fața unchiului meu nu poți zări o urmă de tristețe dacă nu te uiți atent, mereu face glume proaste, mereu neserios, mereu râde şi mereu îşi găseşte victime pe care să le tachineze. Dar dacă îi observi cu atenție chipul, dacă îi auzi cu adevărat vocea…poți vederea durerea. El se asunde în spatele umorului pentru a-şi face viața mai uşoară, e un mecanism interesant de apărare.

În schimb, mătuşa mea este o persoană transparentă, care se enervează repede, este pasiv-agresivă, îşi tratează soțul ca şi cum ar fi un rege şi deşi nu pare nimic greşit în această expresie la prima vedere,  este ceva foarte greşit când vezi acest lucru întâmplându-se în fața ochilor tăi…prin executarea unor comezi casnice, prin felul ei de a sări repede la picioarele bărbatului pe care poate îl iubeşte când el ajunge acasă pentru a-l descălța, pentru felul în care în foarte puține secunde ea îi îndeplineşte ordinele…poate nimic nu pare ciudat până acum, nu? Poate crezi că toate acestea sunt doar semne de afecțiune, că acționează aşa pentru că îi pasă…dar când o priveşti nu-i vezi în ochi afecțiune, nu prea poți să vezi nimic în general.

Încerc să cred că ei fac tot ceea pot ei mai bine cu mentalitatea de acum, cu resursele lor. Comportamente bolnăvicioase şi mentalitate mucegăită am văzut toată viața mea la proprii mei părinți, dar la ei e puțin diferit.

Da, nu pot lua informații din documentarele pe care le văd prea rar în viața lor pentru că preferă să lase pe alte programe. Mătuşa mea se uită la telenovelele de pe postul Acasă când soțul nu este prin preajmă şi dacă fiul ei îndrâzneşte o deranjeze cu cel mai mic zgomot îşi primeşte câteva palme usturătoare peste corp. Unchiul îşi alimentează stilul de viață nu foarte sănătos cu ştirile de dimineață, de la prânz şi cele de seară…iar verişorul meu, ei bine, el se bucură de fiecare porție de desene animate pe care o primeşte. 

Nu caută informații noi, mereu sunt în stilul lor de viață obişnuit şi de fiecare dată când nepoata lor le spune despre ceva, tot ce pot face este să-i aprecieze inteligența şi să se întoarcă la viața lor.

Dar cu toate acestea, diferența uriaşă dintre părinții mei şi ei este faptul că deşi mulți bani se duc pe construirea unei casei, alții pe chiria lor şi întreținere, ei îşi fac mici plăceri: călătoresc de câteva ori pe an, nu în locuri prea scumpe, îşi cumpără multă, multă mâncare(poate e dintr-o frică interioară că mâine se va termina totul, dar ideea e că nu strâng banii la ciorap, că nu le e frică să cheltuie bani), restaurante, tehnologie de calitate şi cadouri. Că tot vorbim de cadouri, ei au fost singuri care mi-au urat „La mulți ani!” şi mi-au cumpărat un cadou de ziua în timp ce părinții mei nici măcar nu mi-au spus ceva în ziua respectivă şi mă țin forțat într-o țară în care nu vreau să fiu doar pentru că ei îşi doresc să mă repare şi să creeze o legătură cu mine după ce toată viața nu au făcut. Nu sună foarte sănătos şi nu e foarte plăcut.

Revenind la fratele mamei şi soția lui…nu cred că sunt cei mai buni părinți, dar îi oferă copilului condițiile materiale necesare pentru a avea rezultate bune şi da, nu ştiu multe şi nu fac multe, dar se bucură de viață de fiecare dată când simt că au timp pentru acest lucru…şi asta se întâmple destul de des. 

Ei acționează după cunoştiințele lor pentru un mai bine…şi asta e tot ce pot face acum. 

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;oameni fericiți în nefericire…&8221;

  1. M-am gândit mult dacă am mers prea departe aici, dacă merg prea departe în general când aştern gânduri despre cineva…când e prea mult? şi adevărul e că părerea mi se schimbă prea des aici. Dar nu regret faptul că încerc să spun o poveste pentru ca alții să o audă. O noapte liniştită!
    -A.

    Apreciază

  2. Cred că este o linie foarte subțire între a judeca pe cineva şi a observa, cel puțin aşa văd lucrurile astăzi, acum…mâine e o nouă zi plină de posibilități şi lucruri pe care încă nu le-am învățat. Toată viața voi avea lecții de învățat, dacă sunt dispusă să o fac.
    Nu sunt în locul lor şi nu ştiu dacă voi fi vreodată, dar îmi este imposibil să nu observ, să nu mă gândesc la întâmplările petrecute în fața mea.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s