mă pierd

oh, Doamne…

cred că asta știu să fac cel mai bine…să mă pierd.

în oameni, în orașe, în parteneri de viață și iubiri imposibile, în seriale ale căror nume nu mi-l voi aminti peste 2 ani, în gânduri complicate și obiective în ceasul 2 al dimineții,  în parfumul lui, oh gosh, parfumul lui…

mă pierd în tot și în nimic.

încep să cred că eu mă topesc în tot ce ating și în tot ce vreau să ating, că într-un fel totul pare că îmi aparține, dar nu îmi aparține nimic.mă prierd puternic și prea des, de aceea în ultimul timp îmi prefer

singurătatea.

M-AM SĂTURAT SĂ MĂ RĂTĂCESC DIN NOU ȘI NOU

ÎN CUVINTE DE DOR

ȘI CERTURI!!!!

M-AM SĂTURAT, MĂ AUZI?

 

de ce? de ce ofer mai mult decât primesc? de ce mă îndrăgostesc de orașe mai repede decât cresc? de ce simt conexiuni puternice prea ușor? de ce uit de toate când vine vorba de amor?

de ce? de ce? de ce?

fiind puțin realistă, spun eu în mintea mea vine un singur răspuns mereu: îți vei găsi răspunsurile într-o zi de luni când vei plânge râuri pe canapeaua din cabinetul unui psiholog. e greu să îmi găsesc răspunsuri, pentru mine poate mereu va fi. le găsesc doar în nopțiile târzii sau după luni, ani de la incident. nu știu să trăiesc rațional, nu știu nici măcar dacă vreau. mulți îmi spun că sunt imatură, că sunt încă un copil care nu știe nici măcar ce vrea…pot să îi învinovățesc? vreau să fiu detectiv pentru o perioadă de timp, să am o cafenea mică și cochetă în București, vreau să fiu psiholog cu mult înainte să am măcar 14 ani și acest lucru încă nu s-a schimbat, vreau să scriu mereu, să am cărți publicate în diferite domenii, să dau în sfârșit viață demonilor și gândurilor prea pure pe foaia prea albă de hârtie doar prin culori. Vreau multe…și mă cert adesea pentru că vreau prea multe.

am pierdut firul ideilor din nou, m-am rătăcit de la tema principală iar. mereu fac asta. sper că nu mereu o voi face. deși trăind totul la o intensitate maximă te face să te simți regele lumii, mă face să mă simt regina lumii poate uneori doar când mă pierd într-o pictură pe stradă, te face deseamenea să simți că toată intensitatea te destramă…câteodată.

nu  știu dacă am reușit vreodată cu adevărat să ajung la mine, știi? eram prea pierdută, poate, în aglomerația altor trăiri. deci poate, cumva nu mă pot pierde cu adevărat pentru că nu știu ce aș putea pierde. nu fac niciun sens, din nou.

nu știu să îmi controlez emoțiile prea bine, poate e okay…sau poate e ceva pentru care am nevoie ani de terapie…cine știe?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s