nimic de pierdut?

adevărul e că sunt pierdută demult. m-am pierdut pe mine ușor zi de zi, clipă de clipă până nu am mai avut ce pierde.

dar realitatea e puțin diferită. spun realitatea pentru că mintea mea vede o realitate distorsionată, vede o proprie realitate, un alt adevăr. eu încă mai am lucruri de pierdut, cred că mereu voi avea. știi tu, lucrurile acelea pe care credem că nu le vom pierde vreodată, de fapt, nici măcar nu le observăm pentru că sunt comune, e *normal* să le avem.

astăzi e din nou o zi foarte proastă pentru mine. stau în întuneric, aș spune că stau în propriul întuneric, dar cred că el face deja parte din mine…au trecut prea multe luni. stau în întuneric, nu am mâncat deloc, nu fac nimic decât să îmi aștern gândurile pe un ecran prea alb pentru mine acum.

credeam că funcționează jurnalul de recunoștință, poate a făcut-o pentru un timp, dar într-un final am renunțat la el…mai târziu, mult mai târziu decât am renunțat la unele relații, dar am făcut-o fără să îmi dau seama. astăzi vreau să apreciez lucrurile pe care nu par să le observ. poate nu voi aprecia cu inima, doar cu gândul, dar e momentul să reiau din nou unul dintre lucrurile care îmi salvau mintea din întuneric pentru puțin.

1. Am o casă, un loc în care sunt ferită de frigul de afară chiar dacă nimeni nu mă poate feri acum de gerul din interiorul meu.

2. Am propria cameră, nu toate persoanele pot spune acest lucru.

3. Nu plătesc chirie și întreținere.Mama se ocupă de impozite și alte cheltuieli.

4. Am apă curată de băut.

5. Am o baie funcțională.

6. Am electricitate.

7. Am internet

8. Am un laptop care mă ajută să îmi pierd mintea în lumea seriarelor și face ziua să pară puțin mai scurtă.

9. Am încălzire.

10. Am un jurnal în care nu există reguli pentru ce urmează să fie pus pe hârtie.

11. Am pixuri, pensule, creieoane colorate care mă ajută să îmi pun mintea pe hârtie.

12. Am mâncare.

13. Am pe cineva care e deja obișnuit cu pahare sparte și zile negre deși nu îi aparțin.

14. Gătește mama pentru mine.

lucrurile acestea le pot pierde, dar asta nu înseamnă că trebuie să fiu speriată în fiecare moment că nu le voi mai avea și adevărul e că nu sunt deloc. le iau ca pe lucruri normale, dar câteodată când pixul pare să picteze singur toate obiectele și ființele pentru care sunt recunoscătoare ele vin primele.

lista mea nu se termină așa repede:

15. mintea mea

16. văzul

17. auzul

18. simțul

19. gustul

20.simțul tactil

21. mâinile mele

22.picioarele mele

23. capacitatea de a vedea imaginea întreagă

24. iubirea față de artști

25. admirația mea pentru scriitori

26. vocea mea

27.apreciez muzica și cred că mereu o va fi așa chiar dacă nu mai sunt capabilă să mă bucur de ea

28. empatia

29. oamenii buni

30. felul meu de a simți

31. modul meu în care cuvintele sunt scrise pe hârtie fără să fie gândite înainte.

32. oamenii interesanți de pe Internet care te învăță lucruri importante, care te inspiră

33. îmi culeg inspirație din fiecare loc, din fiecare om, din fiecare lucru. inspirația e peste tot și mai ales în mine.

34. amintirile importante pentru mine, amintirile care au fost pline de râsete și fericire

35. cărțile

36. planeta noastră

37. veganii

38. mâncarea vegană

39. veganismul care pare să prindă mai multă viață acum

40. articolele pline de sentimente ale altor persoane

41. diversitatea

în mod normal lista mea ar fi și mai lungă, dar astăzi e din nou ziua întâi pentru mine și deja mă simt mult mai okay. nu știu dacă aceste lucruri funcționează pentru toți, suntem foarte diferiți,

42.dar pentru mine acum încă funcționează și mă bucur și mă voi bucura de asta.

 

27/01/2017 14:53

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s