aici, acolo…

sunt nefericit aici, dar voi fi bine acolo.nu știu ce voi face încă, dar îmi voi da seama acolo.voi fi mai bine acolo, lucrurile vor sta diferit acolo…

ai spus sau ai auzit aceste lucruri măcar o dată? eu da. am spus că lucrurile vor sta diferit acolo, că acolo voi fi bine și mă voi schimba…dar știi, nu a fost așa. la nivel conștient știu că lucrurile nu se schimbă decât dacă ceva se schimbă. dar poate locația nu e primul lucru pe care ar fi bine să îl schimbi.

sunt naivă când vine vorba de mine de multe ori. îmi dau seama de atât de multe lucruri când vine vorba de ceilalți, dar când vine vorba de mine…nu le văd tot timpul. e greu să te autoanalizezi până la urmă.

am fost în depresie. nu e prima oară când spun acest lucru în cartea viețiile mele cum îmi place să mă refer la acest blog…dar am să îți spun altă poveste.

știam că trebuie să plec peste ceva timp în altă țară și majoritatea timpului pentru mine călătoriile sunt cele mai bune oportunități pentru a visa cu ochii deschiși, de a-mi rătăci mintea pe drum și de a privi cu atenție natura și agitația care fug sub privirea mea. călătoriile sunt mereu pline de entuziasm și bagaje făcute în ultimul moment…dar aici…era doar o speranță.

speram cu ardoare că voi face lucruri diferite acolo, că voi începe să fiu mai activă, că îmi voi regăsi motivația pentru a acționa, pentru a scrie, pentru a citi…dar nu a fost așa absolut deloc.

am ajuns acolo și mi-am continuat ritualul meu de acasă. același ritual trist și banal. nimic nu s-a schimbat. insomnii, lipsă de motivație și multe critici la adresa comportamentului meu care nu făceau altceva decât să mă împingă și mai jos în agonia mea.

a trecut o vreme și singura mea dorință a fost să mă întorc…dar timpul nu era de partea mea…totul părea la fel în fiecare zi.

dar ceva s-a schimbat. ceva s-a schimbat într-o dimineață răcoroasă de iulie. am ieșit afară cu un ceai, gândurile  mele erau atât de împrăștiate și atât de mult încât nici eu nu mă mai auzeam. dar ieșind afară am găsit liniștea pe care nu mă așteptam să o găsesc.

m-am așezat pe banca din fața casei…și răsăritul m-a făcut să zâmbesc iar.

poate nu avem nevoie să evadăm de aici acolo. poate nu e nevoie să schimbăm locația…e nevoie să schimbăm felul în care privim iar lucrurile. e nevoie să ne readucem aminte cum e să zâmbim din suflet.

schimbă-ți sufletul sau

mintea

înainte să îți schimbi

locația

și bucură-te de răsăritul

din viața ta.

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s