fii.

ți-ai spus minciuni până acum în viața ta, minciuni legate de prezent, trecut sau viitor, minciuni legate de cine ești sau ce trebuie să faci?

te-ai mințit pe tine vreodată? i-ai mințit pe cei din jurul tău pentru că te-ai obișnuit să crezi în minciunile tale și nu mai vedeai adevărul?  ai ajuns să nu mai știi cine esți?

eu da.  nu mai stiam cine sunt printre minciuni. eram pierdută într-o lume creată de mine și unele persoane din viața mea pe atunci și-au dat seama că mă mint și au încercat să mă scoată din închisoarea în care mă băgasem singură, dar eu vedeam mâna lor de ajutor ca pe un buchet de spini. mă răneau. mă răneam. și mă afundam în coșmarul meu mai mult și mai mult.

înainte să fiu așa obișnuiam să mă uit la unele persoane care făceau asta. îi judecam și cu siguranță nu îi înțelegeam. îmi eram prieteni apropiați în perioada respectivă, dar nu îi înțelegeam. mă întrebam cum trăiesc ei, ce gândesc…de ce fac acest lucru. toți oamenii își dau seama care este adevărul, îmi spuneam…care e rostul să mintă, să se mintă?

poate totul e din frică, din frica oamenilor de a nu fi aceptați, de a nu fi înțeleși, de a nu se integra. consider că e un mecanism de apărare aici, dar poate e timpul să nu o facem, să nu ne mai apărăm.

adevărul nu e tot timpul așa cum vrem, poate nu suntem copii aceia cool care vrem să fim și nu facem lucrurile pe care ca ar fi bine sa le facem, pe care societatea vrea sa le facem.

câteodata ești doar anormal în ochii societății dacă te arăți pe tine cu adevarat. dar știi ce? mai bine să fii anormal decât să trăiesți în minciună, decat să trăiești două vieți. mai bine încerci să îți trăiești viața asa cum vrei tu… fiind cine ești cu adevărat.

unii oameni te pot urî  pentru adevar, nu toți vor putea să te înțeleagă, te vorjudeca…te critica…dar la finalul zilei oamenii potriviți în viața ta te vor accepta așa cum ești…și cel mai important lucru, tu te-ai acceptat așa cum ești în momentul în care ai lăsat adevărul să te elibereze.

lumea merită ceva mai bun, te merită pe tine cel autentic, cel pierdut sub spatele măștilor…doar dă-o jos! poate nici tu nu mai ai idee cine se află sub spatele ei, dar ia-ți timp pentru tine și descoperă…dar acum…doar dă-o jos!

oamenii nu ar trebui sa se ascunda in spatele mastilor pe care obisnuiesc sa le poarte, oamenii ar trebui sa fie liberi, liberi sa exploreze, sa se piarda in aventuri si sa fie.

 

lasă masca să pice,

fă-ți curaj,

întinde-ți aripile

zboară

și fii fericit.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s