mă aștept…

mă aștept să…

oamenii au așteptări, mereu…au așteptări legate de orice…și poate, doar poate lucrul acesta nu se va schimba niciodată.

Mă aștept ca oamenii să reacționeze într-un anume fel…în felul dorit de mine. Mă aștept de la mine să fac anumite lucruri și să transform în realitate hologramele din viitor și aleg mereu ceea ce e potrivit pentru mine.

AȘTEPTÁRE, așteptări, s. f. Acțiunea de a (se) aștepta și rezultatul ei. ◊ Loc. adj. și adv. Peste (sau sub) așteptări = neașteptat de bun (sau de slab). – V. aștepta.

Asta ne spune DEX-ul, dar ceea ce omită să ne spună e că uneori avem așteptări prea mari pentru oameni prea mici…că uneori cineva nu poate să se ridice la așteptările tale..sau mai rău, nu vrea…și atunci totul doare a dezamăgire. Și uneori așteptările dor…dar DEX-ul nu ne spune asta.

Și câteodată e okay să nu fie totul okay, e okay să doară…pentru că la finalul zilei noi suntem *stăpânii* vieților noastre, nu ale altora…și nu putem controla lucrurile care merg mai departe de noi și e okay să acceptăm asta.

Daaar, câteodată lucrurile au rezultate foarte bune, poate mai bune decât ne-am fi așteptat și simțim fericire, entuziasm și împlinire și se simte bine. De ce să punem accentul pe lucrurile care nu sunt așa cum ne-am fi dorit noi, când cele mai frumoase momente le avem când totul pare mai bine decât ne-am fi putut imagina? Încă sunt în căutarea unui răspuns pentru această întrebare.

Tu ți l-ai găsit pe al tău? Tu în ce parte privești?

 

așteaptă-te la fericire,

apoi du-te

și creează propria

rețetă

 

nu.

Nu stiu sa spun NU usor. Niciodata nu am stiut-o. Încă învăț să o fac.

Tind sa cred ca mereu era din frica, din frica de a nu fi acceptata cu adevarat, de a nu fi placuta de ceilalti. Am ajuns sa spun Da, chiar daca am vrut sa spun NU…dar in timp am invatat ceva.

Am invatat ca nu e nevoie sa ii multumesti pe altii pentru ca la sfarsitul zilei fiecare se gandeste la persoana lui cand pune capul pe perna. Fiecare isi urmareste propriile interese si se plimba prin tren incercand sa ajunga la statia fericirii. Pacat ca multi dintre noi suntem atat de obsedati de ideea de a ajunge la destinatie ca ne trezim ca nu am savurat niciodata calatoria, fie ca am ajuns unde am vrut sau nu.

Prima oara când am realizat cât de greu îmi e să spun acest cuvant a fost acum mult timp. Era planificată o calatorie cu familia la cateva rude care locuiesc nu foarte departe de noi. Fiind destul de mare, mama m-a lăsat să decid dacă vreau sau nu să vin. Aveam o alegere de făcut. Mintea mea căuta cu disperare un motiv să spun da, dar singurele motive care îmi apăreau erau cele pentru care ar trebui să spun nu. Aflasem mai târziu că era și ziua verișoarei mele atunci și că de aceea e planificată călătoria. Simțeam o presune să fac ceea ce credeam că trebuie, să merg acolo…dar nu era pentru prima oară când mergeam acolo și de fiecare dată când mă aflam acolo, nu aveam o stare de spirit foarte bună. Am amânat luarea unei decizii timp de câteva ore…dar adevărul e că știam deja răspunsul la întrebarea mea. În perioada respectivă făcusem multe călătorii și începeam să îmi simt oboseala în corp și mă gândeam că acesta e motivul principal pentru care acum nu îmi doresc să fiu acolo…dar nu era. M-am gândit apoi cât de frumos ar fi să ajung în orașul meu de suflet, să fiu acolo pentru puțin. Aș fi mers acolo în secunda următoare. Nu oboseala era problema, era locul…Așa că am mers…am mers să spun nu și am făcut-o. A ieșit din gura mea puțin nesigur, puțin frânt…dar am făcut-o.

Deși de multe ori mintea ne spune NU!, nu ne găsim curajul să rostim aceste cuvinte…poate pentru că ne dorim să mulțumim persoanele, să fim politicoși, să nu refuzăm, dar adevărul e că ar fi bine pentru noi, pentru ceilalți, pentru sănătatea noastră să ne onorăm dorințele noastre, să ne gândim la ele și să alegem ceea ce e potrivit pentru noi.

Lumea nu se va sfârși dacă noi pronunțăm acest cuvânt înspăimântător din două litere. Lucrurile nu o vor lua razna. Oamenii nu te vor urî. Cel mai probabil vei fi apreciat și poate veți ajunge la un compromis.

De ce să spun eu nu? Spun nu pentru libertate, pentru mine și pentru fericirea mea. Aleg să spun nu când vreau să spun nu. Așa că, spune cu mine, spune-o cu voce tare: NU.

 

spune da provocării mele,

spune nu când vrei să spui nu

și fii fericit.

Îmi e frică de…

Frica. 5 litere care au un ecou în sufletul nostru pentru prea mult timp.

Oamenii acționează diferit la frică. Unii înjură, alții se afundă în băutură sau droguri, unii strigă până rămân fără voce, alții își șoptesc singuri lucrurile care sunt prea înspăimântătoare pentru a le rosti cu voce tare…dar cei mai mulți dintre noi rămânem blocați, blocați când vine vorba de o alegere pentru noi, blocați când vine vorba de mers mai departe…pur și simplu blocați.

Și frica aceasta apare din prea mult motive: frica de respingere, de trădare, de abandon, frica de nedreptate și frica de umilire. De aici pornește totul. Simți frica respectiva sau pe toate pentru că nu știi ce va urma, pentru că ai fost rănit și nu crezi că mai poți accepta asta o dată. ai necunoscutul în față, dar tu la nivel conștient sau subconștient, îl umplii cu frică.

Mie?  Imi e frica de șerpi, mai exact de venirea lor spre mine și reacția mea prea înceată…îmi e frică să nu știu să reacționez când trebuie. Încă simt puțină frică de întuneric…sau mai exact de ce se ascunde în spatele lui…îmi e frică de necunoscut…

Dar cel mai mult îmi e frică legat de scris. Simt că dacă nu spun sau scriu anumite gânduri, ele se vor pierde definitv…și îmi e frică. Mă gândesc că poate, doar poate acele lucruri îmi puteau schimba viața…că pot lăsa să se piardă o idee genială. Nu am verbalizat sau scris aceste gânduri, poate nici nu mi-am dat seama că ele sunt vii în mintea mea…poate gândurile acestea m-au bântuit mereu, dar nu le-am dat importanță, nu le-am observat…și dacă am făcut-o, nu le-am lăsat în viață prea mult timp cât să îmi amintesc…dar acum o fac, acum le dau viață…

Și acum că am făcut asta, unde mă îndrept?  Păăăăăi, pot să aleg frica…și ajung să mă las de scris în timp…pentru că pun accent pe lucrurile pe care poate nu le pierd niciodată…decât pe cele pe care le am….dar eu nu aleg asta. Frica e și ea o emoție…și pot scrie despre asta. Scriu pentru a mă liniști, pentru a mă elibera de durere, idei, iluzii, emoții. Pot alege să înving frica chiar folosind ca inspirație frica de a pierde inspirație, de a pierde magicele cuvinte care îmi aduce sau nu împlinirea.  Pare că tot ce pot să fac e să scriu în continuare și să sper la un viitor bun. Dacă pierd pe parcursul zilei câteva idei, nu are rost să stau și să caut pe jos gramul din mine pe care l-am pierdut. Mintea e ca o stație de tren…ideile vin și pleacă și eu aleg să rămân în stație, să nu alerg după un tren pe care l-am pierdut deja…poate, doar poate următorul va fi potrivit pentru mine. Încep să cred că nu există rău și bine, că există doar potrivit…

Îmi e frică de tine frică…mai exact îmi e teamă că mă poți controla și pot rămâne blocată…în cunoscut, fără a ajunge să îmi îndeplinesc cele mai nebune și arzătoare dorințe. Dar, frică, eu pot să te controlez…pot să te transform în ceva creativ, pot să te slăbesc până când prezența ta nu mai are importanță, pot să aleg să lupt în fața ta.

Nu poti sa controlezi totul, dar poti sa controlezi cum reactionezi la tot. E in puterea ta cum alegi sa raspunzi, e alegerea ta. Tu ce alegi să faci cu frica?

 

nu mai ține frica

de mână

și fii fericit.

 

Supradoză de gânduri…

Vreau o pauză, vreau o pauză de la gândurile mele. Simt că sunt prea multe și că vin prea repede. Pare că nu mai știu cum să le fac față. Vin repede și pleacă mai încet.

Am început să analizez, să analizez fiecare greșeală din trecut, să îmi treacă prin minte fiecare amintire din viață. Am început să trăiesc totul din nou și nou. Pare un film nebun pentru care nu am plătit bilet…și care îmi apare în fața ochiilor când vrea el, nu când vreau eu. Văd trecutul în alb și negru, în mii de culori, în pete, în ceață și în claritate, din nou și din nou. Văd trecutul plimbându-se prin prezent.

Cred că viitorul poate fi plin de confetii sau foarte negru sau poate o combinație interesantă. Mă gândesc la ce ar putea merge bine, la ce ar putea merge prost, la ce opțiuni de viitor acum, la cum arată viitorul meu peste 10 ani, la cine voi fi eu, la cine va fi în viitorul meu.  Presupun imaginea viitorul în mii de feluri, în mii de lucruri care s-ar putea sau nu întâmpla. Vreau să cred în bine, într-un viitor bun, dar văd răul și în bine și binele în rău. Nu am cum să știu viitorul, dar mintea mea presupune. Nu doarme niciodată, mereu spune.

Pare că nu mai simt prezentul la fel, cu intensitate, cu adevărat. Pare că prezentul meu e blocat de bariera gândurilor mele din trecut și viitor.  Îmi cercetez drumul care m-a adus până aici pentru că simt nevoia să schimb ceva în prezent. Îmi închipui un viitor după placul meu sau după nefericirea mea. Îmi imaginez. Îmi imaginez prea mult.

Nu pot să îmi fac mintea să tacă nici pentru cteva secunde, nici prin filme, nici prin cărți, nici prin yoga, meditație sau sport. Totul pare în zadar. Fluturii din mintea mea își iau zborul, dar mereu își găsesc drumul înapoi și parcă vin mai mulți și mai mulți. Nu știu cum am ajuns așa, cum am ajung să fiu persoana de astăzi, persoana care își găsește agitație prin liniște, dar acum agitație din mintea mea mă neliniștește…și nu știu cum să o opresc. Dar pentru moment, pentru acum…e doar bine. Gândurile continuă, la fel cum o face și viața mea, dar știu sigur că voi arunca ideile care nu-mi dau pace încet, încet la fiecare stație a vieții mele, știu că unele vor deveni realitate…și altele vor rămâne doar gânduri neclare.

Dar astăzi e doar bine…lasă gândurile să vorbească și eu las prezentul să trăiască.

 

lasă prezentul

să te cuprindă

și

fii fericit

 

 

 

22.THE END.

Nu credeam că pot să încerc atât. Încercam, încercam și încercam pentru o șansă care poate nu a existat niciodată. Nu m-am dat bătută. Am continuat să încerc, ai continuat să mă respingi.

Acum nici nu mai vreau să fim  împreună, nici nu mai vreau să mă răzbun pe tine sau să te fac să te simți prost pentru că ai pierdut o persoană ca mine. Acum simt că am terminat. Definitiv. Când închid ochii nu mi te mai imaginez lângă mine, nu mai ești acolo. Am suferit atât de mult.Doamne, nici nu cred că îți poți da seama cât…și nici nu îți poți închipui câte lucruri s-au întâmplat după ce mi-ai dat drumul de la mână.

Am simțit regret, un regret așa mare că mă măcina din interior. Credeam că a fost doar vina mea, că am fost o proastă, că nu am spus DA când era nevoie să o fac, că am spus NU din frică. Dar eu nu am fost proastă atunci, am fost deșteaptă și am ales ce a fost mai bine pentru mine deși atunci eu chiar nu vedeam așa lucrurile.

Cred că nu am văzut până astăzi cu adevărat, dar EU SUNT VALOROASĂ și pur și simplu merit pe cineva potrivit pentru mine…nu mai bun, nu mai rău, doar potrivit…Tu nu ai fost niciodată, deși așa obișnuiam să cred cu ardoare, să cred ca am refuzat șansa la fericire. Dar eu merit pe cineva care să fie lângă mine, care să mă iubească cu adevărat și să nu mă facă să mă întreb asta, merit pe cineva care să nu mă facă să mă simt mereu geloasă…merit pe cineva care să mă merite…

Știu foarte bine cum arată trecutul. Nu vreau să spun că e plin de greșeli, vreau să spun că trecutul meu e doar plin de încercări. Până la urmă de ce numim greșeli lucrurile pe care le-am ales la un moment dat? Am făcit alegeri în funcție de informațiile pe care le dețineam atunci și am sperat că am ales bine, că va fi bine. Nu e așa și viața până la urmă? Faci alegeri și speri la un rezultat care să te mulțumească. Nu ai certitudini niciodată. Viața poate ar fi prea simplă dacă le-am avea, ar deveni plictisitor de simplă…Nu ai cum să știi sigur ce se va întâmpla, tu poți doar să presupui.

Așa că eu am încercat. Am încercat să fac lucrurile pe care credeam că le vreau, să obțin tot ce îmi poftea sufletul, tot ce mă făcea să mă simt în viață.Și tu erai în categoria asta. Și prin încercările mele, am ajuns să cred că până și durerea e frumoasă dacă vine de la persoane pe care tu o consideri potrivită, de la persoana pe care tu o iubești.

Obișnuiam să cred în finaluri fericite, acum cred doar în finaluri potrivite. Îmi era frică să te las pentru că eu continuam să sper că dacă mai încerc tu mă vei iubi vreodată, deși la nivel conștient știam că asta e imposibil, eu nu vedeam asta, eu nu știam asta. Cred că nu am știut niciodată nimic când a venit vorba de tine. Pur și simplu am vrut un final fericit. Acum cred că pot să scriu o carte despre o fată care s-a îndrăgostit de prințul greșit.

Am început să scriu o carte despre tine, dar nu am terminat-o niciodată și acum înțeleg de ce. Nu am terminat-o pentru că nici sentimentele mele pentru tine nu au dispărut.

Astăzi pot spune că am trecut peste și chiar să mă cred de data aceasta. Astăzi sunt împăcată. Astăzi m-am ales pe mine.E sfarsitul…asa se simte. E sfarsitul meu si al tau, sfarsitul povestii noastre.

fă pace

cu trecutul

și fii

fericit.