Cine a abandonat pe cine?

Săptămâna trecută eram la mare. Am fost acolo să îmi adun gândurile, să mă liniștesc și să îmi iau energie pentru lunile care vor urma. Mi-a găsit un loc liniștit acolo, un loc unde să stau fără să fiu deranjată și să privesc frumusețea naturii din jurul meu. Am stat acolo și mi-am regăsit fricile și puterea în același timp.

La un moment dat, am văzut o gașcă de băieți gălăgioși cu un câine. Se apropiau de un pod. Băieții au început să treacă, dar câinele s-a speriat și a rămas încremenit. Stăpânul lui îl striga și se apleca spre el, așteptând o reacție din partea câinelui. Nu s-a întâmplat acest lucru. Băiatul a continuat să îl strige pentru câteva secunde din mers, dar după s-a oprit.   A trecut podul. A presupus că animalul va înainta, în cele din urmă. S-a îndepărtat de el și nu și-a mai întors privirea înapoi.

În acel moment eram șocată pentru că el și-a abandonat câinele. A fost un abandon făcut fără intenție, dar tot abandon a fost în cele din urmă. Și eu stăteam și mă întrebam fără încetare: ”Cum să abandonezi un câine? Cum e posibil așa ceva?!”.

Apoi mi-am dat seama ceva care mi-a făcut mintea să explodeze. Noi abandonăm mereu. Ne abandonăm pasiunile pentru că ”nu mai avem timp pentru așa ceva”, ne abandonăm visele și alegem doar să existăm, nu să și trăim cu adevărat,noi abandonăm oameni, abandonăm oameni la care ținem. În acel moment, m-au răscolit toate sentimentele. Am realizat la câte lucruri am renunțat eu de-a lungul anilor, lucruri care îmi făceau plăcere. Am realizat la câte persoane am renunțat pentru că ”nu erau favorabile pentru creșterea mea ”.  Am realizat cine a renunțat la mine până acum și m-a cuprins tristețea.

Oare e nevoie de abandom pentru a crește? E nevoie să ne distanțăm de persoane, de lucruri pentru a realiza cine suntem noi cu adevărat, pentru a deveni mai puternici? Chiar e necesar să trecem prin acestea? Dar nu așa ne maturizăm noi toți-producând rupturi, trecând podul sau fiind la capătul lui până ne e ușor să ne trăim propriile vieți? Și oamenii au nevoie să se maturizeze mai repede, mai ales când trec printr-o tragedie pentru că asta e abandonul până la urmă:o tragedie.

Câinele nostru imediat după ce a realizat că al lui stăpân nu se mai întoarce, a început să latre foarte tare, să se plimbe în zona respectivă, să se așeze și să privească în gol.  A fost așa pentru câteva minute, după care și-a găsit un alt stăpân. A început să alerge după o persoană care părea că îi dă mai multă atenție decât au făcut ceilalți care au trecut pe lângă el. Alerga după el în joacă, își agita coada și părea fericit din nou. Așa facem și noi. Ne acordă timp pentru a ne liniști, pentru a fi din nou bine și după revenim în forță, revenim mai puternici, mai atenți, mai altfel.

Dacă treci printr-o abandon, nu te victimiza pentru că până la urmă stăpânul și-a abandonat câinele primul, dar și câinele a renunțat în a mai încerca.

Și amintește-ți… fie că tu ești primul în abandon sau nu, totul se întâmplă cu un motiv și totul este temporar. Așa că dimineața schițează-ți un zâmbet pe față după ce te ridici din pat și nu renunța la tine, nu te abandona pe tine…

 

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Cine a abandonat pe cine?&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s